Medici acuzați de ucidere din culpă, puși sub control judiciar. Au interdicția de a profesa în perioada aplicării măsurii

Pentru cei doi medici din Craiova şi Târgu Jiu acuzaţi de ucidere din culpă, au venit primele decizii ale judecătorilor. Au fost puşi sub control judiciar şi au primit interdicţia de a profesa în această perioadă. Ambii sunt foști directori ai spitalelor județene din orașele lor. Cinci pacienţi ar fi murit după intervenţii făcute de ei. Atenţie, sunt informaţii care vă pot afecta emoţional! Unul dintre medici a mai avut probleme penale şi în trecut, pentru luare de mită.

Alertă în spitale: Ambulanțele așteapă la coadă, spitalele sunt pline

Ambulanțele stau la coadă ca să lase în spitale pacienții care au fost diagnosticați cu noul coronavirus! Este imaginea zilei în România, care arată o realitata dură, dincolo de teoriile răspândite pe internet. Tot mai mulți români se îmbolnăvesc, spitalele sunt deja pline, iar cadrele medicale tot mai obosite după luni de luptă. Numărătoarea arată 767 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore. S-au făcut însă mai puține teste, așa că procentul care arată noile infectări cu SARS-CoV-2 este în creștere. Peste 5 procente.

Vaslui: Un pacient a murit după ce medicul care trebuia să îi acorde ajutor a rămas împotmolit cu ambulanța în noroi

Pompierii din Vaslui au intervenit sâmbătă cu o şenilată pentru a debloca o ambulanță care trebuia să ajungă la un bărbat din localitatea Albeşti. Ambulanţa cu medic a rămas blocată în noroi. În cele din urmă, medicul a ajuns la pacientul de 51 de ani cu o maşină de teren pusă la dispoziţie de autorităţile locale, însă nu a mai putut face nimic pentru bărbat.