Planul naţional de combatere a cancerului nu conţine măsuri antitutun recomandate la nivel european, potrivit unor organizații neguvernamentale de profil

Planul naţional de combatere a cancerului nu conţine nicio măsură recomandată de cel european în domeniu referitor la combaterea consumului de tutun, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, de Iniţiativa 2035 Fără Tutun, formată din peste 350 de ONG-uri din domeniul medical, academic, de tineret şi protejarea drepturilor copilului.

30-40% dintre cancere ar putea fi prevenite prin alimentaţie, potrivit nutriționiștilor. Excesul ponderal poate stimula inflamațiile și poate accelera procesul transformării unor celule normale în altele canceroase

Menţinerea unei greutăţi corporale normale şi evitarea alimentelor procesate, includerea în meniu a surselor de probiotice, dar şi a unei varietăţi cât mai mari de alimente de origine vegetală, ar putea constitui atât o armă extrem de puternică în calea afecţiunilor oncologice, cât şi un aliat important în tratamentul acestora.

Măsuri sporite de siguranță în spitalele oncologice. La Cluj-Napoca, triajul pacienților se face într-un amfiteatru

Institutele oncologice din ţară fac eforturi ca să primească pacienții care au nevoie de internări, tratamente sau intervenții chirugicale, în ciuda pandemiei. La Cluj-Napoca, de pildă, a fost extinsă capacitatea spitalului și s-a mărit programul de lucru. Peste tot, triajul se face cu grijă, pentru ca infecția cu SARS-CoV-2 să nu patrundă în spital.

Diana Păun, consilier prezidențial: Întreruperile serviciilor de sănătate pentru cancer din ultimul an vor duce la o diagnosticare tardivă

Întreruperile serviciilor de sănătate pentru cancer din ultimul an vor duce la o diagnosticare tardivă, care va fi însoţită de o mortalitate foarte mare asociată, a declarat, joi, consilierul de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Diana Păun la conferinţa online organizată de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente şi revista "Politici de Sănătate", privind lansarea proiectului "Împreună Învingem Cancerul".

Campania “E în regulă să îți fie frică. De frică ne protejăm”. Sunt vizate persoanele care pot ajunge să dezvolte cancer pulmonar, de vezică urinară sau mamar, dar și cei care suferă deja de aceste afecțiuni

Pandemia de COVID-19 ne-a dat viețile peste cap, iar tot universul a început să se învârtă doar în jurul coronavirusului. În tot acest timp, o categorie importantă de bolnavi a fost neglijată. Paciețnii oncologici. Unii, din teama de a nu se infecta, nu au mers la timp la controale, alții nu au avut unde, pentru ca multe spitale s-au transformat în unități suport covid, iar accesul la tratament și analize a fost îngrădit.