În Spania, coșul zilnic a înregistrat cea mai mare creștere din ultimii 34 de ani

În Spania 96% dintre produsele de la raft s-au scumpit de la începutul anului, iar spaniolii au început să cumpere mai multă mâncare procesată și mai puține produse proaspete. Inspectorii de la Protecția Consumatorului au realizat și un top al celor mai scumpe orașe, după analizarea prețurilor din peste o mie de supermarketuri.

Bunica Paraschiva din Bistrița-Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, îi învață pe turiști, la cei 88 de ani ai ei, cum se face pâinea coaptă pe varză

Turiștii care ajung în vacanță la Bistrița Bârgăului au ocazia să guste și chiar să pregătească pâine de casă coaptă pe varză, într-un cuptor vechi de aproape un secol. Două localnice, bunică și nepoată, fac tot ce pot ca să ducă mai departe meșteșugul coacerii acestei pâini tradiționale, pentru care folosesc doar patru ingrediente.

Ministrul Agriculturii estimează o majorare a prețului pâinii, ca urmare a creșterii costurilor de producție la grâu

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, estimează că pâinea va costa mai mult în acest an, întrucât toate costurile de producţie sunt mai mari, inclusiv cele de obţinere a recoltei de grâu. Potrivit ministrului, fermierii vor vinde grâul la un preţ majorat, pentru a putea să îşi acopere cheltuielile de până acum şi pentru a putea continua să cultive terenurile agricole.