Bagheta franțuzească ar putea fi înscrisă în patrimoniul UNESCO

Bagheta franțuzească, acoperișurile pariziene sau un festival de vinuri? Cine merită să fie în patrimoniul UNESCO? La prima vedere răspunsul este cât se poate de simplu, și anume bagheta tradițională. Așa speră și cei peste 33 de mii de brutari din Franța și președintele Emmanuel Macron, un fidel susținător al proiectului. Răspunsul îl vom afla în martie.

Ce trebuie să știm despre alimentele procesate

Atunci când o temă este preluată de media, ea este dusă la extrem, pentru a genera cât mai mult senzațional și reacții emoționale puternice. Așa se întâmplă și cu alimentele procesate sau cu substanțele necesare pentru refacerea solului, considerate mari probleme aduse de  industria alimentare modernă. Ca de fiecare dată, adevărul este undeva la mijloc.

Prețul cerealelor a crescut în aproape toată țara după seceta din vară

Seceta a scumpit cerealele, iar producătorii dau ca sigură și o creștere a prețului alimentelor. Pâinea și produsele de panificație sunt primele care s-ar scumpi. Și alte produse, inclusiv carnea ar putea costa mai mult. Specialiștii se așteaptă însă doar la scumpiri punctuale, deoarece vânzările de alimente sunt și așa mai mici față de alți ani, din cauza diminuării veniturilor în ultimele luni.

Directorul general al ANPC, Paul Anghel: Nu există dovezi că virusul Sars-Cov-2 s-ar transmite prin consumul de alimente

Directorul general al ANPC, Paul Anghel, afirmă că nu există dovezi potrivit cărora virusul Sars-Cov-2 s-ar transmite prin consumul de alimente, iar rezultatele preliminare ale studiului prezentat de Universitatea din Bucureşti contrazic declaraţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ale Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară.

Cereale mai puține, pâine mai scumpă, după ce seceta a distrus culturile

Este un an agricol complicat pentru fermierii români. Seceta a distrus în unele locuri complet recoltele de grâu dar, acolo unde lanurile nu au fost afectate, este producţie de calitate. Cei din Oltenia se bucură că au ce treiera. Grâul recoltat în acestă vară nu va acoperi însă cererea, aşa că specialiştii se aşteaptă la scumpiri.

Covid-19 și seceta scumpesc alimentele. Producătorii au pierderi de milioane de euro din cauza crizei sanitare

Pâinea și produsele de panificație s-ar putea scumpi din nou, din vară. Procesatorii anuntă că au crescut cheltuielile cu achiziția cerealelor, iar noua recoltă de grâu se anunță slabă din cauza secetei. Scumpirea furajelor ar putea influența și prețul cărnii în toamnă, spun reprezentații industriei alimentare. Producătorii au pierderi de milioane de euro din cauza crizei sanitare.