Cel puțin 15 pacienți au murit în spitalele din Venezuela după ce s-a declanșat pana uriașă de curent. De joi, alimentarea cu electricitate a fost reluată sporadic

În timp ce sute de mii de oameni demonstrează pro sau contra președintelui venezuelean Nicolas Maduro, țara este în agonie. De câteva zile, statul latino-american se confruntă cu o pană de curent fără precedent, care a făcut deja 15 victime în spitalele din țară. Pacienții erau conectați la aparate de dializă.

Zecii de mii de oameni, fără electricitate în urma căderii abundente de zăpadă

La câteva zile de la primul episod de iarnă, zeci de mii de oameni încă stau în beznă, după ce copacii au cedat sub greutata zăpezii și au rupt fire sau stâlpi de înaltă tensiune. Din fericire, nu sunt victime. Dar pagubele materiale sunt importante. În unele cazuri, arborii s-au prăbușit peste mașini. Nu sunt singurele probleme. Pe trotuare s-a format gheață. Iar mulți dintre pietoni nu au mai ajuns unde și-au propus, ci la spital.

Alimentarea cu curent electric a fost reluată, după trei zile, în Lugoj

Au fost 32 de ore în care oraşul Lugoj a fost fără curent. 40 de mii de locuitori au stat fără curent, apă și căldură. A fost o situaţie fără precedent pentru acest oraş din Timiș. Calvarul a luat sfârșit în jurul orei 18.00, când alimentarea a fost reluată, pentru 90 la sută dintre locuitori. În urmatoarele ore, este de asteptat ca și restul problemelor să fie rezolvate.

Pană de curent în Capitală. Mai multe cartiere au rămas în beznă după o avarie la o stație de transformare

Aproape jumătate din București a stat aproape două ore în beznă, din cauza unei stații de transformare care a suferit o avarie majoră. Mai multe cartiere din zona nord-estică a Capitalei au fost afectate. Aproape un milion de oameni nu au avut curent în case, pe stradă, la birou sau la metrou. În plus, fără semafoare funcţionale la o oră de vârf, traficul a fost mai mult decât un coşmar.

Ore de beznă anual din cauza întreruperilor neprogramate ale distribuitorilor de electricitate. Unde au durat cel mai mult penele de curent

5 ore fără energie electrică. Atât a stat, în medie, un român în beznă anul trecut, din cauza unor întreruperi neprogramate. Penele de curent au durat cel mai mult în Moldova şi în Oltenia. Autoritatea în domeniu, ANRE, le recomandă distribuitorilor să-şi modernizeze instalaţiile, pentru că multe sunt vechi de peste 35 de ani.