pandemie
ONU estimează că este încă posibil să se pună capăt epidemiei de SIDA până în 2030, însă doar dacă celor aflaţi în prima linie li se oferă resurse şi recunoaştere, informează AFP.
Achiziție inutilă la Galați. Sute de mii de produse anti-COVID au fost distribuite cu întârziere în școli
Achiziție publică inexplicabilă la Galați. La mai bine de un an de la ridicarea restricțiilor din pandemie, primăria a cumpărat aproape un milion de măști sanitare, sute de nebulizatoare, zeci de mii de mănuși de unică folosință și mii de litri de dezinfectant. Toate acestea au ajuns în școlile din oraș, iar măștile au fost împărțite deja elevilor, deși nu mai sunt obligatorii.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, semnal de alarmă. S-au înmulțit cazurile de boli respiratorii în China. Aceste îngrijorări vin la aproape patru ani de la apariţia în China a unei misterioase "pneumonii virale", aflată la originea pandemiei de COVID-19
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat miercuri îngrijorarea cu privire la creşterea numărului de cazuri de boli respiratorii în China şi a solicitat populaţiei "să adopte măsuri de protecţie", transmite AFP.
Consiliul de Monitorizare a Pregătirii Globale: Omenirea nu este pregătită pentru următoarea pandemie
Omenirea rămâne nepregătită pentru o posibilă nouă criză de sănătate sau pandemie, potrivit unei analize publicate luni de o organizaţie de monitorizare globală, informează DPA.
Curtea de Conturi: Ministerul Sănătăţii a avut reacţii întârziate în timpul pandemiei
Ministerul Sănătăţii a avut reacţii întârziate în timpul pandemiei. Este una dintre concluziile raportului făcut de Curtea de Conturi în ce priveşte modul în care instituţia a gestionat resursele de medicamente. Evaluarea auditorilor nu vizează doar achiziţia de medicamente, ci şi capacitatea limitată de testare COVID. Sau despre cât de târziu au fost făcute centrele de evaluare şi ce impact au avut asupra oamenilor.
Nou val de COVID-19, cu peste 13 mii de noi îmbolnăviri. Medicii ne reamintesc să evităm aglomerația şi, atunci când este nevoie, să purtăm mască
România se confruntă cu un nou val de coronavirus. Formele date de noile tulpini sunt, în general, ușoare și nu e nevoie de internare. La nivel naţional, au fost peste 13.000 de cazuri noi de Covid, doar săptămâna trecută şi 31 de decese. Mai multe spitale din ţară au redeschis secțiile Covid, ca măsură de siguranță. Medicii ne reamintesc să evităm aglomerația şi, atunci când este nevoie, să purtăm mască.
Amploarea sindromului de COVID persistent ar putea fi supraestimată, potrivit unui studiu
O investigaţie a dovezilor ştiinţifice şi a studiilor epidemiologice existente privind sindromul de COVID persistent concluzionează că amploarea acestuia ar putea fi supraestimată şi că simptomele sale pot fi asociate, în multe cazuri, cu alte patologii care nu sunt tratate, transmite EFE.
INSP: 43 cazuri de COVID-19 cu varianta Omicron au fost confirmate în ultima săptămână
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că în săptămâna 4 - 10 septembrie au fost confirmate 43 cazuri cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, din care 16 sunt variante de interes.
SUA au aprobat noi doze de vaccin împotriva Covid-19. Acestea vor crește rapid gradul de protecție a populației pentru a evita noi vârfuri de îmbolnăviri în această toamnă și iarnă
SUA au aprobat vaccinurile pentru COVID-19 actualizate la noile tulpini. Autoritățile americane speră că noile seruri vor crește rapid gradul de protecție a populației pentru a evita noi vârfuri de îmbolnăviri în această toamnă și iarnă.

