pandemie coronavirus

Comisia Europeană a avertizat vineri asupra posibilităţii reintroducerii unor măsuri menite să încetinească răspândirea COVID-19, inclusiv purtarea măştii şi limitarea reuniunilor, insistând pe importanța vaccinării pentru a ţine pandemia sub control. Autoritățile de la Bruxelles anticipează, de asemenea, că o provocare în acest sezon ar putea fi şi gripa, pe lângă COVID-19, consemnează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Tedros Ghebreyesus a fost reales la conducerea Organizației Mondiale a Sănătății. Ministrul german al Sănătății: "Rezultate uimitoare. Felicitări, le merită din plin''
Etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, primul african în fruntea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a fost reales astăzi în funcție pentru un al doilea mandat, cu durata de 5 ani, a anunţat preşedintele Adunării Mondiale a Sănătăţii, informează AFP şi Reuters. Rezultatul votului secret, anunţat de Ahmed Robleh Abdilleh, ministrul Sănătăţii din Djibouti, a fost considerat mai degrabă o formalitate, întrucât Tedros era singurul candidat la această funcţie.

Ministerul Sănătăţii a propus Guvernului măsuri de relaxare sanitară în perioada următoare. Programul centrelor de transfuzii unde poate fi donat sânge pentru Ucraina a fost prelungit
Ministerul Sănătăţii a propus Guvernului măsuri de relaxare în perioada imediat următoare, după ce s-a înregistrat o scădere ''constantă'' a tuturor indicatorilor privind pandemia de COVID-19, a anunţat, marţi, ministrul Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă. Ministrul Sănătăţii a apreciat că sezonul estival din acest an va fi unul de ''normalitate'', cu restricţii puţine însă acest "lucru rămâne să fie confirmat de realitate".

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, îngrijorat de riscul unui "tsunami" de infectări cu coronavirus
Circulaţia simultană a variantelor Delta şi Omicron ale noului coronavirus produce un "tsunami de cazuri", a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Starea de alertă impusă de pandemie se prelungește. Condiții mai dure la intrarea în România
Pentru a limita răspândirea noii tulpini a virusului, de vineri, 10 decembrie, se introduc restricții mai dure la intrarea în țară, însă nu pentru toate persoanele. Se va ține cont și de situația epidemiologică a țării din care vine. Cine nu e vaccinat sau trecut prin boală, va sta în carantină. Nu e clar încă dacă va completa şi un formular de localizare, similar celui din alte state.
Valul 5 al pandemiei ameninţă să lovească România în primele luni ale anului viitor. Expert: Toate școlile și universitățile ar trebui trecute în online
Valul cinci, care a alertat în aceste zile autorităţile din Franţa şi Germania, ameninţă să lovească România în primele luni ale anului viitor. Cum numărul persoanelor care se vaccinează cu prima doză scade de la o lună la alta, acest val de infectări va fi unul agresiv, o spune chiar fostul ministru al sănătăţii Nelu Tătaru. Experţii în sănătate publică din România cer restricţii dure pentru a nu ajunge să avem după sărbători sute de morţi.
Numărul infectărilor cu coronavirus este în creștere în Europa. Autoritățile încurajează vaccinarea și introduc noi restricții. O catedrală greco-catolică din Kiev a devenit centru de vaccinare
Ziua și recordurile în pandemia de Covid în toată Europa. Germania înregistrează cele mai multe infectări de la debutul pandemiei, în timp ce Bulgaria și Ucraina au anunțat cele mai multe decese raportate într-o singură zi. Autoritățile continuă să încurajeze oamenii să se vaccineze în timp ce reintroduc noi restricții.
Creștere dramatică a cazurilor de Covid în Polonia, Serbia și Rusia
Mai multe țări se confruntă cu creșterea numărului de infectari în acest al patrulea val al pandemiei. În Polonia, numărul de cazuri noi a depășit o mie, pentru prima dată din luna mai. Și în Serbia, se înregistrează mai multe cazuri noi, zilnice, decât în lunile anterioare. Iar în Rusia, a fost cea mai neagră zi de la începutul pandemiei : 857 de morți.

28 mai, Ziua organizației Amnesty International. Impactul negativ al pandemiei asupra drepturilor omului
Ziua de 28 mai este dedicată anual organizației Amnesty International, luptei neîncetate a acesteia pentru protejarea drepturile omului din toată lumea, necesității implicării a cât mai multe persoane, indiferent de naționalitate, cultură, rasă sau religie, în demersuri de promovare a idealurilor umanității.