pandemie coronavirus
"Ne apropiem de dezastru"! avertizează Organizația Mondială a Sănătății, după ce a constatat că numărul de noi cazuri de covid înregistrate săptămânal s-a dublat în ultimele doua luni. În întreaga lume sunt înregistrate peste 140 de milioane de cazuri și peste 3 milioane de decese, de la începutul pandemiei, declarat în urmă cu 16 luni. Omenirea se apropie de cea mai mare rată a infectărilor de până acum, în pandemia de COVID. Cazurile și decesele cresc îngrijorător.
Cercetători de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au monitorizat în timp real starea economică pe parcursul crizei sanitare. Sectorul imobiliar și cel al construcțiilor au avut de câștigat în ultimul an
În această lună se împlinește un an de la prima instituire a stării de urgență pe teritoriul României ca urmare a pandemiei de coronavirus. O echipă de cercetători din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a realizat un proiect de monitorizare în timp real a evoluției pandemiei, respectiv a stării economice a României, oferind în același timp previziuni pe termen scurt și mediu privind evoluția performanței economice a țării.

Oficial OMS: E prematur să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că este puţin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta, relatează dpa.
Tot mai multe țări europene, printre care Franța și Germania, își închid granițele. Virusolog belgian: Intrăm în era pandemiilor
De teama periculoaselor mutații ale coronavirusului, tot mai multe țări europene își închid granițele. La miezul nopții, Franța închide frontierele pentru ţarile din afara Uniunii Europene, iar pentru cetățenii europeni e obligatoriu testul PCR. De astăzi, Germania interzice intrarea în țară dinspre zonele în care circulă masiv variantele mai contagioase ale SARS-CoV-2.

Corupția în pandemie. 9 decembrie, Ziua internațională Anticorupție
Corupția prosperă în perioade de criză, iar pandemia de coronavirus nu face excepție. Statele din întreaga lume au luat măsuri semnificative pentru a face față asaltului asupra sistemelor medicale și pentru a evita un colaps economic global. Au investit miliarde în achiziția de echipamente medicale și au oferi o plasă de siguranță economică cetățenilor și întreprinderilor aflate în dificultate. Răspunsurile urgente au condus și la oportunități semnificative pentru corupție.
Localnic din Wuhan: "Înainte, credeam că moartea e departe. Acum am aflat că e aproape!". Un an de la izbucnirea pandemiei de coronavirus. Un editorial "Lumea azi" de Ioana Dumitrescu
Luna aceasta se face anul de când a început coșmarul numit COVID-19 printr-un mic anunț apărut pe site-ul Ministerului chinez al Sănătății, anunț căruia Organizația Mondială a Sănătății nu i-a dat atunci prea multă importanță. Azi, China pune sub semnul îndoielii originea pandemiei și în statul comunist se vorbește din ce în ce mai mult despre virusul care a fost găsit pe ambalajele alimentelor importate.

Pandemiile vor deveni mai severe dacă nu va fi stopată degradarea naturii, avertizează un raport internațional
Pandemiile vor deveni tot mai frecvente, se vor răspândi mai rapid, vor produce mai multe pagube economice şi vor ucide mai multe persoane decât maladia COVID-19 dacă nu se va acţiona pentru a stopa degradarea naturii, un fenomen care duce la propagarea unor noi boli în rândul oamenilor, au precizat joi experţi internaţionali, potrivit DPA.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor: Numărul deceselor după infectarea cu coronavirus a depășit 200.000 în UE și statele europene asociate. Cele mai multe sunt în Marea Britanie
Numărul persoanelor care au decedat în urma infectării cu noul coronavirus a depăşit 200.000 în Uniunea Europeană şi statele europene, potrivit statisticii furnizate duminică de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, transmite dpa.
Număr record de infectări cu coronavirus în Cehia. Guvernul britanic vrea raționalizarea testelor COVID. Pelerini evrei blocați la granița cu Ucraina
Record de noi cazuri COVID în Cehia: de ieri până astăzi, 1.677 de persoane au fost depistate pozitiv, mai multe ca niciodată de la începutul pandemiei. Oamenii stau ore întregi la coadă să se testeze, asta deși s-au deschis noi centre. Tot din cauza testărilor greoaie, la Londra e o adevărată furtună politică, iar guvernul vrea raționalizarea testelor COVID, astfel încât să aibă prioritate cei din linia întâi.