Peste 66% dintre profesorii din România susțin redeschiderea școlilor. Problemele cursurilor online: testarea și evaluarea copiilor, lipsa echipamentului tehnic

Conform unui chestionar realizat de organizaționala educațională SuperTeach în rândul a peste 1.500 de cadre didactice, peste 66% dintre profesorii care au răspuns susțin redeschiderea școlilor din țară, aflate în prezent în scenariul roșu, motivând că „educația este un element important în economia țării”.

Balul Vienez de la Timişoara s-a suspendat din cauza pandemiei. Campania umanitară ”O Floare de Colț” se desfășoară online

Pandemia a suspendat unul dintre cele mai mari evenimente ale toamnei din vestul ţării - Balul Vienez de la Timişoara. Campania umanitară pentru care se organizează acest eveniment se desfăşoară însă în mediul online. Și asta pentru că SARS COV2 nu pune în aşteptare problemele copiilor sau a familiilor dezavantajate. Le adânceşte şi mai mult, iar un copil flămând nu se gândeşte la educaţie.