Papa Francisc va participa la COP28, în pofida problemelor de sănătate (Vatican)

Papa Francisc, care se recuperează în urma unei inflamaţii pulmonare, va participa la cea de-a 28-a Conferinţă a Părţilor (COP28) asupra schimbărilor climatice, care se va desfăşura sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) la Dubai în perioada 30 noiembrie-12 decembrie, aşa cum fusese planificat, a anunţat marţi Vaticanul, potrivit Reuters.

Vaticanul a anunțat că starea de sănătate a papei Francisc este ''bună şi stabilă''. Suveranul Pontif ar urma să participe în weekend, în Dubai, la Conferinţa ONU privind schimbările climatice

Starea de sănătate a papei Francisc, afectat de gripă zilele trecute, este "bună şi stabilă", a anunţat luni biroul de presă de la Vatican, precizând totodată că unele dintre întâlnirile suveranului pontif au trebuit să fie amânate pe durata convalescenţei sale. Papa Francisc a salutat eliberarea unor prizonieri din Gaza.