Pregătiri pentru vizita Papei Francisc. Suveranul Pontif va ajunge la Iași pe 1 iunie și la Blaj pe 2 iunie

Se fac ultimele pregătiri pentru vizita Papei Francisc în România. La Iași, șase coruri reunite au repetat astăzi cântările dedicate Suveranului Pontif, pe care îl vor întâlni pe 1 iunie. Vizita Papei Francisc în România se va încheia pe 2 iunie la Blaj, acolo unde organizatorii au pregătit un jilț special, dar și daruri care să-i amintească Sfântului Părinte de întâlnirea cu credincioșii din România.

Calea spre sfințenie. Beatificarea, un proces de lungă durată

Încă de la începuturile sale, biserica creştină a răsplătit faptele celor care s-au sacrificat pentru apărarea credinţei. Mulţi dintre ei au fost sanctificaţi. Doar privind în istorie putem înţelege meritele celor 7 episcopi greco-catolici, declaraţi martiri şi propuşi spre beatificare.

Perioada de înscrieri pentru Liturghia de la Catedrala 'Sf. Iosif' din București, oficiată de Papa Francisc, a fost prelungită până pe 15 mai

Toți cei care vor să fie cât mai aproape de Papa Francisc în timpul vizitei sale la București au la dispoziție încă două săptămâni. Se pot înscrie până pe 15 mai. Organizatorii s-au gândit să extindă și zona în care vor avea acces pelerinii, din centrul Bucureștiului, pe unde Suvernaul Pontif va trece cu papamobilul. Astăzi a fost lansat și un imn realizat special pentru vizita Papei la București. Va răsuna în acea zi specială pe străzile Capitalei.