Papa Ioan Paul al II-lea a mediat conflictul armat din Kosovo, în timpul vizitei în România

Deși pare greu de crezut, o vizită în străinătate a unui Papă este plină de neprevăzut. Deseori Suveranul Pontif se abate de la itinerariul stabilit pentru că acordă o importanță majoră întâlnirilor cu credincioșii sau vizitelor spontane. Iar uneori apar și situații neobișnuite, așa cum i s-a întâmplat Papei Ioan Paul al II-lea, în timpul vizitei în România. Prin mijlocirea președintelui de la acea vreme, liderii părților aflate în conflictul armat din Kosovo au ajuns la un acord de pace prin implicarea Sfântului Părinte.

Papa Francisc, om politic. Implicarea Suveranului Pontif în soluționarea conflictelor

Orice călătorie externă a conducătorului Bisericii Catolice este văzută ca un semnal al implicării Sfântului Părinte în clarificarea unor controverse la nivel global sau regional. Liderii statelor îl recunosc pe Papă în dubla sa ipostază de succesor al Sfântului Petru și suveran al Cetății Vaticanului, cu o influenţă extrem de puternică în aplanarea conflictelor sau rezolvarea unor crize.

Credința unește sufletele. Semnificația vizitei în România a Sanctității Sale Papa Francisc

"Împreună suntem puternici prin credință" nu este doar un slogan pentru credincioșii din România. Este o dovada vie că libertatea și unitatea unui popor se obțin prin dialog și incluziune. De aceea, este util să cunoaștem mai bine semnificația vizitei în România a Sanctității Sale Papa Francisc, continuatorul deschiderii dialogului la nivel confesional lansat acum două decenii de predecesorul sau Papa Ioan Paul al II lea.

Rolul Vaticanului în prăbușirea comunismului

Când ne gândim la Europa contemporană, o comunitate de popoare și state suverane, nu ar trebui să ignorăm rolul crucial jucat de Vatican în transformarea societăților noastre. Se cunoaște prea puțin însă despre implicarea Sfântului Scaun în fondarea Uniunii Europene. Dar românii și cei care au suferit în regimurile totalitare știu ce rol a avut Papa Ioan Paul al II-lea în prăbuşirea comunismului.