Ceremonii restrânse de 1 Decembrie. Iohannis: "Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, personalul medical şi toţi cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului, dar şi către victime"
Arcul de Triumf, locul tradiţional în care se desfăşura parada de Ziua Naţională, a fost anul acesta aproape pustiu. Parada de 1 Decembrie a fost înlocuită cu o festivitate de mici dimensiuni, la care au luat parte doar oficiali şi presă, fără public. Preşedintele Klaus Iohannis a încheiat ceremoniile de anul acesta printr-un discurs în care a vorbit despre sacrificiu şi unitate. Ca în fiecare an, Televiziunea Română a fost partener oficial al transmisiunilor de 1 Decembrie şi a oferit semnal tuturor posturilor de televiziune.

