parcări

Primăria Capitalei va începe, de săptămâna viitoare, să verifice dacă șoferii și-au plătit parcările în zona centrală. Verificările se vor face cu ajutorul mașinilor Companiei Parking, care au fost dotate cu camere de filmat, a anunțat, vineri, viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu.

10 milioane de lei din parcări va încasa Primăria Capitalei anul acesta, anunţă viceprimarul Stelian Bujduveanu
“Venituri noi la buget. Primele 10 milioane de lei din parcări. Este valoarea dividendelor pe care Primăria Capitalei le va încasa, pentru anul 2022, de la operatorul serviciului public de parcări, Compania Municipală Parking București (CMPB)”, a anunțat pe pagina sa de Facebook viceprimarul Stelian Bujduveanu.
Parcările vor fi mai ieftine la vară, în Mamaia, în funcție de zonă, și gratuite în zilele de sărbători legale
Turiștii care vor merge la vară, în stațiunea Mamaia, vor plăti mai puțin pentru parcare. Decizia a fost luată de autoritățile locale, care au stabilit ca prețul să fie mai mic față de cel practicat vara aceasta, și să nu depășească 4 lei pe oră.
Lege la promulgare: Poliția Rutieră va ridica mașinile parcate pe trotuare
Trotuarele din București sunt sufocate de mașini parcate și, de multe ori, oamenii sunt nevoiți să circule pe carosabil. Polițiștii rutieri vor avea însă în curând obligația de a face ordine și de a ridica autoturismele care blochează spațiile destinate exclusiv pietonilor. Legea care le permite să facă acest lucru așteaptă să fie promulgată de președinte. Numai că atât șoferii, cât și pietonii se întreabă unde vor fi parcate mașinile. În Capitală este o lipsă acută de locuri de parcare.
De ce măsura ridicării mașinilor parcate pe trotuare este bună și ce ne mai trebuie pe lângă ea: transport public funcțional, parcări, răbdare și o comunitate educată
Poliţiştii rutieri vor putea, printr-o nouă lege, să ridice maşinile parcate pe trotuare. Deputaţii au adoptat o propunere legislativă în acest sens. Până acum, cei de la Rutieră puteau ridica doar maşinile parcate pe şosea. Iniţiatorul acestui proiect, deputatul USR Cătălin Drulă, a explicat că, astfel, autorităţile vin în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi sau al persoanelor însoţite de copii mici, care sunt nevoite să meargă pe carosabil, pentru că trotuarele, de multe ori, sunt ocupate de maşini. Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City, a explicat, la TVR Info, de ce este de așteptat ca măsura să aibă efecte bune și de ce decizii în plus mai e nevoie.
"Revoluția parcărilor", din 15 august, în București. Cât va costa parcarea în Capitală
Peste o săptămână începe revoluţia parcărilor în centrul Bucureştiului. Reguli existente încă din 2019, dar nepuse în aplicare, vor fi implementate în teren, iar respectarea lor va fi aspru verificată. Riveranii din centrul Capitalei vor fi cei mai afectaţi. Parcarea îi va costa aproape 9.000 de lei pe an, dacă vor dori un abonament cu loc de parcare rezervat.

Nicuşor Dan: Regulamentul de parcare în Capitală, aplicat din 15 august. Şoferii riscă amenzi de 200 de lei şi blocarea autovehiculelor
Şoferii riscă amenzi şi blocarea autovehiculelor, începând cu 15 august, dacă nu respectă regulile de parcare, iar decizia a fost luată "pentru a învăţa bucureştenii" cu aplicarea acestui regulament, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
Din 15 august, toate locurile de parcare din București se plătesc. Cel mai scump va fi în zona zero, unde o oră de parcare va costa 10 lei. Cât vor costa abonamentele lunare
Atenţie unde parcați în Bucureşti de la 15 august. Locul pe care îl ocupați trebuie plătit anticipat. Cine nu ia în seamă regula se poate trezi cu amendă și cu mașina blocată. Măsura a fost anunțată de curând de Primăria Generală. Tarifele diferă în funcție de zonă. Cel mai scump este în zona zero, unde o oră de parcare costă 10 lei.
Din august nu se va mai putea parca gratis nicăieri în centrul Capitalei
Începând cu luna august, nicăieri în centrul Bucureștiului nu se va mai putea parca gratis. Cel puțin așa susține viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu care dă asigurări că vor fi făcute noi locuri de parcare iar șoferii vor fi sancționați mai aspru.