Reportaj cu camera ascunsă | "Mafia Parcagiilor" și o afacere ilegală de neoprit. Ariile de influenţă din București, cunoscute de poliție. Mii de amenzi date fără niciun rezultat

Bulevardele, străzile principale, ori din apropierea zonelor aglomerate din Bucureşti sunt în stăpânirea... Mafiei Parcagiilor! Aceştia ocupă abuziv locurile de parcare gratuite şi percep taxe şoferilor grăbiţi. Este un fenomen care există de zeci de ani, pentru că poliţia dă amenzi, dar nimeni nu le plăteşte! De 4 ani, un proiect legislativ aşteaptă votul deputaţilor pentru ca parcagiii ilegali să ajungă la închisoare.

Parcometre la 15.000 de euro bucata. Primăria Capitalei vrea să cumpere 300 de astfel de aparate

Primăria Capitalei intenționează să cumpere 300 de parcometre stradale cu aproape 15.000 de euro bucata. Proiectul a reușit deja să provoace un val de critici având în vedere faptul că, în alte orașe ale țării, astfel de aparate au fost achiziționate la prețuri mai mici chiar și cu câteva mii de euro. Municipalitatea susține că prețul anunțat este doar cel de listă.

Două parcări "Park and Ride" din București au termenele de finalizare depășite

Primăria Capitalei se gândeşte să construiască șase parcări speciale pentru locuitorii din afara oraşului. Ca să evite aglomeraţia, oamenii ar lăsa maşinile acolo, apoi şi-ar continua drumul cu mijloacele de transport în comun. Nu sunt primele astfel de planuri. Două astfel de parcări ar trebui deja să funcţioneze. Amenajarea lor a început, dar finalizarea lucrărilor e departe.

Amenzi mai mici pentru parcarea abuzivă în București

Bucureştenii care parchează pe locurile plătite ale altora vor primi amenzi mai mici. Maximum 1.500 de lei, comparativ cu 2.500 de lei, cum este acum. Dar nu vor mai putea profita de o lege care lasă loc de interpretări, ca să scape de sancţiuni în instanţă. O iniţiativă în acest sens este pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Capitalei de săptămâna viitoare.