Elevi testați periodic, la școală sau acasă. Pentru verificarea la domiciliu, elevii vor primi două teste săptămânal, iar părinții vor avea datoria să anunțe atunci când copilul este pozitiv. Apel la responsabilitate

Testarea elevilor acasă este o măsura inutilă, spun specialiştii în sănătate. Admit asta chiar și părinții. Mulți dintre ei refuză testarea, pentru că o consideră un act medical sau pur și simplu nu vor să-şi testeze copiii. În acest context, riscul ca elevii să vină pozitivi la școală și să-i infecteze pe alții este foarte mare, iar părinții nu pot fi trași la răspundere.

Începerea școlii va fi decisă de ministrul Educației, împreună cu autoritățile sanitare. Părinții, supărați că n-au fost consultați și ei

De luni, copiii vor relua cursurile, fizic sau online, rămâne de văzut. Dar rata de vaccinare a cadrelor didactice din fiecare școală va fi criteriu pentru desfășurarea orelor față în față. Anunțul l-a făcut președintele Klaus Iohannis. Iar decizia finală și detaliile vor fi anunțate mâine, când va fi adoptat și ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, care va stabili condițiile de siguranță pentru elevi.

SONDAJ KASPERSKY | Pentru 61% dintre părinţi este greu să fie modele pentru copiii lor

Pentru 61% dintre părinţi este greu să fie modele pentru copiii lor şi, uneori, nu respectă regulile pe care ei înşişi le stabilesc pentru cei mici, arată un nou sondaj global, realizat de Kaspersky, care explorează rolul obiceiurilor digitale sănătoase în familie, precum şi efectul comportamentului părinţilor asupra copiilor şi invers.

Vacanța copiilor dă peste cap programul părinților. Ministerul Muncii caută soluții

Vacanța suplimentară a preșcolarilor și școlarilor până în 12 ani dă peste cap programul părinților obligați să găsească alternative pentru a-i putea supraveghea pe cei mici. Iar zilele libere plătite de stat cu 75 % din salariul de baza nu sunt o soluție pentru că măsură se aplică doar în cazul în care cursurile ar fi fost online.

Părinții cer trecerea cursurilor în online în localitățile unde incidența depășește șase la mia de locuitori

Speriaţi de situaţia din spitale şi de numărul mare de îmbolnăviri, părinţii cer revenirea la şcoala online. Federația Națională a Părinților Edupart cere, într-o scrisoare adresată ministerelor Educației și Sănătății, suspendarea activităților didactice cu prezență fizică a elevilor la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, în localitățile în care rata incidenței este mai mare de 6 cazuri la mia de locuitori.

Decizia ca școlile să rămână deschise, motiv de controverse. Ce spun părinții și experții în educație și sănătate

Decizia autorităților de a menține deschise școlile chiar dacă incidența cazurilor de COVID depășește 6 la mie a stârnit un val de reacții. Nu toți experții în sănătate și educație susțin această măsură, chiar dacă mulți părinți sunt mulțumiți că își pot duce copiii la școală. Cursurile față în față se vor suspenda la apariția unui caz de îmbolnăvire. În plus, vor fi folosite teste COVID de salivă pentru elevi. Ca să intre in vigoare, decizia trebuie aprobată de guvern.

Școlile rămân deschise dacă se respectă regulile de protecție, indiferent de rata de incidență, a decis CNSU

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis că școlile pot rămâne deschise și în localitățile care au depășit pragul de 6 la mia de locuitori, dacă respectă regulile de protecție. În unitățile de învățământ se vor face teste pe baza de salivă, iar regulile sanitare trebuie respectate mult mai riguros decât până acum.