Parlament
Discurs acid în Parlament al preşedintelui Klaus Iohannis despre modificarea legislaţiei penale şi despre protestele uriaşe de stradă izbucnite tocmai din această cauză. Şeful statului a criticat dur coaliţia de la guvernare afirmând că prima grija a acesteia a fost să se ocupe de dosarele penalilor. Vizibil deranjaţi, parlamentarii PSD şi o parte a celor de la ALDE au părăsit sala imediat. Preşedintele i-a avertizat pe social-democraţi că dacă nu vor rezolva criza pe care au creat-o va declanşa consultări la Cotroceni pentru a găsi soluţii.
Preşedintele Klaus Iohannis solicită să se adreseze Parlamentului pe 7 februarie
Președintele Klaus Iohannis solicită, în conformitate cu prevederile art. 88 din Constituţia României, să adreseze Parlamentului un mesaj referitor la modificările aduse de către Guvern legislației penale, precum și la evenimentele generate de acestea.
Parlamentul a decis constituirea Comisiei de anchetă privind rectificările bugetare din 2016
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, în şedinţa de luni, proiectul de hotărâre privind efectuarea de către Comisiile pentru Buget reunite a unei anchete parlamentare pentru verificarea condiţiilor în care s-au realizat rectificările bugetului de stat din lunile august şi noiembrie 2016, transmite Agerpres.
Trei miniştri indieni au demisionat după ce au fost surprinşi vizionând clipuri porno în Parlament
Trei politicieni indieni ai unui partid conservator au demisionat astăzi după ce au fost prinşi că au urmărit imagini porno pe un telefon mobil, în timpul unei şedinţe a Parlamentului, a titrat Reuters.
Victor Ponta a acceptat o întâlnire cu premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu
Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu l-a sunat, marţi, pe preşedintele PSD Victor Ponta, pentru a discuta despre formarea şi învestirea noului Guvern. Lliderul PSD a precizat că este de acord cu o întâlnire, dar USL doreşte în continuare alegeri anticipate.

