Londra: Regina Elisabeta a II-a a aprobat cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului înainte de Brexit

Regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii a aprobat cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului britanic în septembrie, pas necesar în planul prim ministrului privind un Brexit fără acord. Mai precis, aleșii britanici care vor să împiedice ieșirea din Uniunea Europeană fără acord nu vor mai putea face nimic. Anunțul a stârnit un adevărat cutremur pe scena politică de la Londra. Mulți laburiști l-au acuzat de lovitură de stat și amenință că scot lumea în stradă.

Discursul Tronului. Lipsă de fast la venirea Reginei Elisabeta în Parlament

Fără caleaşcă, fără robă sau coroană pe cap. E prima dată în 43 de ani când această lipsă de fast însoţeşte prezenţa în parlament a Reginei Elisabeta, la discursul tronului. Prin acest discurs, suverana practic redeschide parlamentul, după alegerile din 8 iunie. Şi pentru că a fost un scrutin anticipat, Palatul Buckingham nu a avut timp să pregătească nici caleaşca aurită, nici roba regală. A lipsit şi soţul ei, ducele de Edinburgh. În vârstă de 96 de ani, Prinţul Consort este internat în spital.