25 de ani de Parteneriat strategic România-SUA, celebrați la București. Antony Blinken era în staff-ul președintelui Clinton la inițiere: Un moment în care poporul român a fost o sursă de inspirație pentru toată lumea

Secretarul de stat american Antony Blinken, premierul Nicolae Ciucă și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, au vizitat marți dimineață, la Ateneul Român, expoziţia "Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat strategic", un eseu fotografic, tematic, care explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice şi culturale dintre poporul român şi cel american. Antony Blinken a rememorat momentul vizitei președintelui Clinton în România, când a fost lansat Parteneriatul strategic. "Un moment în care poporul român a fost o sursă de inspirație pentru toată lumea aflată în căutarea libertății", a declarat Antony Blinken.

25 de ani de Parteneriat Strategic România - SUA. „Zona Liberă”, un disc de vinil creat special cu ocazia acestui eveniment

Aniversarea celor 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii ajunge, la final, chiar în „Zona Liberă”, ultimul proiect al unei ample serii de evenimente culturale de anvergură, realizate, de-a lungul întregului an, de către Ambasada României la Washington împreună cu Institutul Cultural Român din New York.

Emil Constantinescu: În 1999, când am anulat survolul avioanelor ruseşti cu armament către Serbia, m-am bazat pe parteneriatul cu SUA

Ediţie specială Radar Geopolitic cu Loara Ştefănescu. Invitat: profesorul universitar Emil Constantinescu, fost preşedinte al României, omul care a contribuit esenţial la alianţa libertăţii şi a valorilor euroatlantice, element cheie al destinului postcomunist al României şi Radu Carp, profesor universitar la UB. Un sfert de secol de Parteneriat Strategic România-SUA, cel mai important moment după Revoluţia Română.

Rezoluție dedicată României în Congresul SUA: legislativul american a marcat oficial aniversarea de 25 de ani a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite

Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunță că cei doi copreședinți ai Grupului de prietenie cu România din Congresul Statelor Unite ale Americii, membrii Camerei Reprezentanților Mike Turner și Debbie Dingell, care reprezintă cele două mari partide americane, Republican și Democrat, au introdus o rezoluție pentru a onora oficial borna de 25 de ani a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite.