partidul democrat

Fostul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, a cerut sâmbătă desfiinţarea Constituţiei americane, insistând din nou asupra acuzaţiilor că ar fi pierdut alegerile din 2020 în urma unei fraude, relatează agenţia EFE.

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, mesaj de felicitare pentru românul cu cea mai înaltă funcție din arena politică americană, Ben Toma
Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, i-a transmis felicitări românului Ben Toma, care a fost ales președintele Camerei Reprezentanților din Arizona. Este cea mai înaltă funcție în sistemul legislativ al Statelor Unite deținută de un american de origine română.
Românul Ben Toma, ales președinte al Camerei Reprezentanților din Arizona. Este cea mai înaltă funcție în sistemul legislativ al Statelor Unite deținută de un american de origine română
Camera Reprezentanților din statul american Arizona va fi condusă în premieră de un român. Ben Toma, pe care TVR vi l-a prezentat în exclusivitate cu prilejul alegerilor parțiale din Statele Unite, a câștigat al patrulea mandat în legislativul statului și a fost confirmat de colegii săi republicani în funcția de speaker - președinte al Camerei Reprezentanților.
Victorie în Nevada. Democrații păstrează Senatul SUA
Senatul SUA rămâne în mâinile democraților. Asta după ce au câștigat alegerile și în statul Nevada. Rezultatul reprezintă cel mai bun scor înregistrat în ultimii 20 de ani de partidul aflat la putere.
Iulia Joja, expert în securitate: Putem să stăm acum ceva mai liniștiți că SUA se vor menține lider în ajutorul Ucrainei și în regiune, inclusiv vizavi de România. Anticipăm mai multă presiune să facem mai mult
Americanii au ales, însă pentru rezultatele finale e nevoie de numărarea tuturor voturilor. În acest moment, republicanilor le lipsesc 2 posturi pentru a câștiga Senatul și 7 pentru a conduce în Camera Reprezentanților. Trimisul special al Știrilor TVR în Statele Unite, Ramona Avramescu, a prezentat datele momentului în principalul Telejurnal. Explicații suplimentare privind semnificația acestor rezultate pentru România și pentru regiunea noastră a adus Iulia Joja, expert în securitate și profesor la Georgetown University. "În ceea ce privește așteptările administrației Biden vizavi de România, ca și vizavi de celelalte state europene, putem să anticipăm din partea administrației și din partea Capitoliului (...) mai multă presiune pe România, și pe alte state, precum Germania, precum Franța, să facă mai mult, să contribuie mai mult", a atras atenția Iulia Joja.
EXCLUSIVITATE Un român în politica americană. Interviu cu Ben Toma, liderul majorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor, statul Arizona
Are în birou un citat din Ronald Reagan, înrămat și agățat pe perete: "America e prea mare pentru vise mărunte". Un copil care a plecat din România când avea 7 ani, urmându-și părinții fugiți de teama Securității, este acum liderul majorității republicane din Camera Reprezentanților statului Arizona, cea mai înaltă poziție politică deținută de un româno-american în sistemul legislativ al Statelor Unite. StirileTVR.ro vă oferă un interviu cu Ben Toma, realizat de trimisul special al TVR în SUA, Ramona Avramescu.

Alegeri în SUA. Posibile incendieri deliberate în Mississippi. Un șerif din Arizona a promis ”toleranță zero” faţă de tentativele de intimidare a alegătorilor
O investigaţie pentru incendiere deliberată a fost declanşată marţi după ce nu mai puţin de şapte incendii au izbucnit în cursul nopţii în două biserici, o staţie de benzină şi alte patru clădiri în Mississippi, au declarat oficiali locali citaţi de Reuters. În Arizona, un șerif a anunțat întărirea măsurilor de securitate cu ocazia alegerilor de marţ, promiţând "toleranţă zero" faţă de tentativele de intimidare a alegătorilor, relatează AFP, potrivit Agerpres.
EXCLUSIV America alege. Un vot crucial, într-o perioadă crucială. Un român candidează în statul Arizona. Corespondență de la trimisul special al TVR, Ramona Avramescu
Americanii iau o decizie crucială pentru viitorul lor. La jumătatea mandatului, alegătorii decid dacă merg mai departe pe mâna democraţilor sau le dau o nouă şansă republicanilor. Avortul, armele de foc, sistemul de sănătate - toate sunt pe buletinul de vot. Joe Biden, dar și fostul președinte republican Donald Trump au mers la secțiile de votare și au transmis mesaje către susținători. Cu detalii, trimisul special al Ştirilor TVR în Statele Unite, Ramona Avramescu.
EXCLUSIV | SUA, în linie dreaptă pentru alegerile parţiale, considerate cruciale pentru viitorul administraţiei Biden. Corespondență din Arizona, stat cheie, de la trimisul special Ramona Avramescu
Cu 3 zile înainte de data oficială, estimările arată că peste 40 de milioane de americani au votat deja anticipat. E sistemul care a alimentat conspiraţiile din tabăra Trump la precedentele alegeri prezidenţiale. Suspiciuni există şi acum, mai ales în Arizona, considerat un stat cheie pentru alegeri. Jurnaliştii TVR Ramona Avramescu şi Bogdan Călinescu au realizat un reportaj în exclusivitate chiar în Arizona.
- 1
- 2