party
Mii de petrecăreţi se vor întoarce pe ringul de dans în Mare Britanie pentru a lua parte, pe 30 aprilie şi 1 mai, la primul eveniment desfăşurat într-un club de noapte după mai bine de un an, parte din încercările autorităţilor de a testa modalităţi prin care evenimentele cu public s-ar putea relua fără să fie nevoie de distanţare socială, informează DPA, potrivit Agerpres.
BISTRIȚA NĂSĂUD | Eveniment privat organizat la Colibița - întrerupt de polițiști; cuantumul amenzilor aplicate - 22.000 de lei
Un eveniment privat care se desfăşura sâmbătă seara la punctul de lucru al unui agent economic din localitatea Colibiţa a fost întrerupt de poliţişti şi jandarmi, aplicându-se sancţiuni contravenţionale în cuantum de 22.000 de lei, precizează IPJ Bistriţa-Năsăud.
Galați: Petrecere cu 60 de participanți, „spartă” de polițiști
O petrecere la care participau 60 de persoane, care nu respectau regulile de distanțare fizică, a fost întreruptă, sâmbătă dimineața, de polițiștii din Galați. Organizatorul a fost amendat cu 3.000 de lei.
Beneficii pentru angajați. Petreceri de Crăciun, prime, cadouri pentru copii
Dacă faceți parte dintr-o firma care respectă tradiția de Crăciun a angajaților, știți exact ce vrem să spunem! E perioada in care cele mai multe companii își răsplătesc angajații cu faimoasa petrecere de Crăciun. Se cântă, se dansează și de obicei până și cel mai serios șef zâmbește vesel.

