Pasajul Basarab
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a declarat, marţi, că Pasajul Basarab nu va mai fi recepţionat, având în vedere că au expirat termenele prevăzute în acest sens, dar că va fi expertizat şi va trece la Administraţia Străzilor.
Pasaje pericol-public în București. Podurile Basarab și Grant au elemente ruginite care se pot desprinde oricând și sisteme de protecție lipsă
Ruginite și într-o stare deplorabilă, cele mai mari pasaje rutiere ale Capitalei, Basarab și Grant, sunt un pericol pentru șoferi și pietoni. Asta pentru că au elemente ruginite care se pot desprinde oricând, dar și sisteme de protecție lipsă. Dacă Pasajul Basarab nu are nici la 11 ani de când a fost inaugurat, recepția făcută, lucrările de reconsolidare a Podului Grant, începute în 2019, nu au fost terminate nici acum.
La 10 ani de când a fost dat în folosință, Pasajul Basarab din Capitală este ruginit, vandalizat, murdar și are toate scările rulante nefuncționale
Pasajul Basarab din Capitală nu are recepția făcută, la 10 ani de când a fost dat în folosință. Acesta este și motivul pentru care arată deplorabil. Este ruginit, vandalizat, murdar și are toate scările rulante nefuncționale. Şi trotuarul rulant, pentru care Primăria Capitalei a dat peste două milioane de euro, este complet distrus.
Pasajul Basarab - 200 de milioane de euro mâncate de rugină. Stația intermodală, în paragină
La 6 ani de la inaugurare, Pasajul Basarab, unul dintre cele mai mari poduri urbane din Europa, începe să fie mâncat de rugină. Staţia intermodală, care asigură bucureştenilor legătura dintre tramvai şi metrou, a ajuns în paragină şi este plină de mizerie. Reprezentaţii Primăriei Capitalei nu le-au răspuns jurnaliştilor TVR cine este responsabil de întreținerea pasajului.

