paştele catolic
Este Vinerea Mare pentru catolici și protestanți, iar la Viena religia și-a dat mâna cu arta contemporană. Catedrala din capitala Austriei a fost împodobită cu o nouă lucrare, intitulată "Scara spre cer", realizată de o artistă austriacă, la invitația preotului paroh.
Credincioşii romano-catolici se pregătesc de sărbătoarea Învierii Domnului. Post și abstinență în Vinerea Mare
Este un nou an cu restricţii, însă regulile sunt diferite faţă de ce am trăit anul trecut. De această dată, credincioşii pot merge la biserică, însă trebuie să respecte cu stricteţe măsurile sanitare. TVR 2 transmite de la Vatican rugăciunea 'Calea Crucii' din această seară, ceremonia religioasă de Înviere şi mesajul 'Urbi et Orbi' al Papei Francisc din prima zi de Paşte.
Pentru slujbele de Paştele catolic, circulaţia va fi permisă între orele 20:00 şi 2:00. Purtarea măştii rămâne obligatorie
Circulaţia persoanelor în noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă între orele 20,00 - 2,00 pentru participarea la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui catolic, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Slujba din Joia Mare, oficiată de Papa Francisc fără să fie înconjurat de pelerini
Slujba din Joia Mare oficiată la Vatican a fost tristă fără credincioși. În Bazilica Sfântul Petru, altădată plină până la refuz pentru oficierea liturghiei, a fost doar un grup de 75 de preoți.

Paștele catolic - Ceremoniile din Joia Mare au început cu o slujbă la Sfântul Mormânt din Ierusalim
Ceremoniile din Săptămâna Mare de dinaintea Paştelui Catolic au început astăzi cu oficierea unei slujbe la Sfântul Mormânt. Credincioşii au putut să asiste, după ce liturghiile pascale de anul trecut s-au ţinut cu uşile închise, în contextul restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, relatează EFE.
Preotul catolic Francisc Doboș: Cine crede în Dumnezeu nu va aduce răzvrătire. Oamenii nu pleacă de la biserică ca să dărâme pe cineva, ci doar ca să aducă împăcare
Invitat la Matinalul TVR1, "Cu capu-n zori", părintele catolic Francisc Doboș a vorbit despre răzvrătirea împotriva sistemului, despre conspirații și cum trăim credința în aceste vremuri. El a spus că Sfânta liturghie a Paștelui catolic va fi transmisă sâmbătă seara, de TVR1, ca în fiecare an.
Paștele catolic, serbat în carantină. Mai multe țări europene înăspresc restricțiile
Paştele catolic va fi marcat de tot mai mulţi europeni în carantină. Polonia, Austria şi Norvegia sunt printre statele care au anunţat o înăsprire a restricţiilor pentru weekendul viitor. Asta după ce numărul infectărilor a crescut alarmant, iar sărbătorile sunt văzute ca un potenţial risc de răspândire.

Germania înăsprește restricțiile pentru perioada Paștelui catolic și protestant. Angela Merkel: Ne confruntăm cu o nouă pandemie, clar mai letală, clar mai infecţioasă şi contagioasă mai mult timp
Majoritatea magazinelor vor fi închise şi serviciile religioase anulate în weekendul de Paştele catolic şi protestant, între 1 şi 5 aprilie, în cadrul unei perioade de restricţii înăsprite pentru a opri creşterea numărului infecţii cu COVID-19, a anunţat marţi cancelarul german, Angela Merkel, notează AFP.
A început Postul Mare pentru credincioșii catolici. Mesajul Suveranului Pontif: Puținul împărțit cu iubire nu se termină niciodată
Credincioșii catolici au intrat în Postul Mare. Papa Francisc a oficiat slujba din Miercurea Cenuşii la bazilica San Pietro. Mesajul Suveranului Pontif este - puţinul împărţit cu iubire nu se termină niciodată.