pasti coronavirus

Cancelaria Sfântului Sinod a transmis astăzi un set de Îndrumări așteptate pentru noaptea de Înviere. Reamintim că în intervalul orar 20.00 - 05.00, restricțiile de circulație sunt ridicate. Credincioșii vor putea participa la slujbe atât în interior, cât și afară. Vor aștepta în afara lăcașului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea Sfintei Lumini, păstrând distanța de 1,5 m între ei. Apoi, vor intra în lăcașul de cult în limita spațiului disponibil. Dacă numărul este mare, slujba va continua în afara lăcașului de cult. Vor fi organizate în afara lăcașului de cult mai multe puncte de distribuire a Paștilor.
Transalpina Ski Resort, o destinație și pentru Paști. Autoritățile locale se pregătesc pentru a-i primi pe turiști
Este iarnă în toată regula la munte, în ciuda datei din calendar. Zăpada aşternută în ultima vreme pe culmile muntoase le dă însă speranţe de mai bine multor agenţi economici care deţin pensiuni, dar şi celor care administrează pârtiile de schi. În judeţul Vâlcea, de exemplu, autorităţile şi administratorul domeniului schiabil de la Voineasa îi aşteaptă pe turişti să petreacă sărbătorile de Paşti pe pârtie.

Recomandări privind cumpărăturile în această perioadă: evitaţi aglomeraţiile de la raft și cozile din pieţe, dezinfectaţi ambalajele produselor, dacă aveţi simptome de răceală evitați să mergeți în zone publice!
Grupul de Comunicare Strategică a transmis miercuri seară o nouă serie de recomandări pentru populaţie, pentru perioada cumpărăturilor de Paști.