De Paștele catolic, Boris Johnson transmite în limba ucraineană un mesaj dintr-un psalm: "Fiți tari și aveți curaj în inima voastră, voi toți cei care vă încredeți în Domnul"

În mesajul transmis de Paști, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a adus un tribut catolicilor și ortodocșilor din Ucraina, "pentru care mesajul lui Hristos de speranță, de triumf al vieții asupra morții și al binelui asupra răului va rezona anul acesta mai puternic poate decât oricare altul".

Vacanța de Paști, mai scumpă. Cele mai vândute pachete sunt cele cu masa festivă și servicii de relaxare

După doi ani de pandemie, românii sunt dornici să plece în vacanţe de Paști. Cele mai căutate destinații sunt în zonele cu tradiție din Transilvania și nordul Moldovei. Dar și cererea de rezervări pe litoral a crescut cu 20% faţă de anul trecut. Nici preţurile nu au stat pe loc și sunt, în medie, mai mari cu până la 15 procente faţă de 2021.

Tradiția datului în scrânciob în Republica Moldova. Care este semnificația acestui obicei, cânva foarte răspândit și în România

Una dintre tradiţiile din a doua zi de Paști, transmisă din strămoși, este datul în leagăn sau în scrânciob - cum era numit odinioară. Cândva, acest obicei era foarte răspândit în spațiul românesc, dar azi puțini mai cunosc semnificația lui. Doi soţi din satul Vădeni, raionul Soroca, îi invită pe copii să se dea în leagănul montat în curtea casei lor şi le povestesc despre această tradiție seculară.

S-a dat oficial startul minivacanței! La malul mării nu vor mai fi petreceri zi și noapte. Turiștii care ajung pe litoral pot să se și vaccineze

Românii care și-au făcut rezervări la mare și la munte s-au încolonat, așa cum e deja tradiția, pe drumurile țării, spre destinațiile alese. Pe litoral sunt așteptați 35 de mii de turiști, iar cei mai mulți s-au cazat de astăzi. Fie că vor face plimbări cu ambarcațiunile, fie se vor relaxa pe plajă sau la terasă, toți vor avea de respectat reguli stricte. Peste o mie de polițiști și jandarmi monitorizează stațiunile. Iar cei care vor să se vaccineze anti-COVID pot merge și la mare, într-un centru special deschis.

Gospodinele din Republica Moldova păstrează ritualurile învățate de la strămoși. Cum se pregătește cel mai bun cozonac moldovenesc

Creștinii ortodocși respecta tradiția oriunde s-ar afla. În Republica Moldova gospodinele sunt și ele aproape gata cu pregătirile: au frământat şi au copt cozonaci şi pască pe care le sfinţesc în noaptea Învierii. În satele de peste Prut se păstrează ritualurile învățate de la strămoși. Iată cum s-au pregătit familiile din Soroca.

„Calea Luminii" la Târgoviște și "Drumul Crucii" la Hunedoara - procesiuni din Săptămâna Mare, cu mii de participanți

2021 de lumânări aprinse au luminat centrul municipiului Târgoviște. Mii de oameni au participat anul acesta la Calea Luminii, care are loc în fiecare an în Săptămâna Mare. Oamenii s-au rugat pentru sănătate și pentru a-și relua viața obișnuită. Iar în Hunedoara, credincioșii au refăcut "Drumul Crucii", rugându-se pentru iertarea păcatelor.