Muzeul "Grigore Antipa" ar urma să piardă peste 5.000 de metri din curte. Suprafaţa ar urma să fie dată Institutului Elie Wiesel

Muzeul Național de Istorie "Grigore Antipa", aflat în Piața Victoriei din Capitală, riscă să piardă aproape jumătate din curtea pe care o deține. Ministerul Culturii, prin Secretariatul General al Guvernului, i-ar fi cerut directorului instituției să cedeze terenul. Iar Institutul Elie Wiesel ar urma să construiască acolo Muzeul Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului din România.

Luptele tradiţionale coreene, pe Lista Patromoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, în urma unei candidaturi comune a Phenianului şi Seulului

Cele două Corei au prezentat luni o candidatură comună pentru înscrierea luptei coreene în Patrimoniul Umanităţii, care a fost aprobată de UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură), un demers "fără precedent" care marchează o nouă etapă în apropierea dintre cele două ţări, relatează AFP, citată de Agerpres.

2018 este Anul european al patrimoniului cultural

În 2018 vom sărbători, în toată Europa, la nivel național, regional și local, diversitatea patrimoniului nostru cultural. Sloganul este Patrimoniul nostru: la confluența dintre trecut și viitor.

Mărțișorul a intrat pe lista Patrimoniului imaterial UNESCO

La Jeju, Coreea de Sud, reuniunea Comitetului pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a decis că tradiția Mărțișorului întrunește toate condițiile pentru a fi înscrisă pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Imaterial Mondial.

5 mai, Ziua Mondială a Patrimoniului Cultural al Africii

Este sărbătoarea bogăției patrimoniului cultural și natural al Africii, care include valori universale remarcabile. Este un moment de susținere a uneia dintre cele mai prețioase resurse ale continentului. “Patrimoniul cultural și natural al Africii este o forță pentru pace - este, de asemenea, un factor de dezvoltare și inovare” a spus directorul general UNESCO, Irina Bokova.

VIDEO. 18 aprilie, Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Istorice. Inițiativele UNESCO, apreciate și criticate în egală măsură

În 2017, tema zilei este „Patrimoniul cultural și turismul durabil“, aleasă în contextul declarării lui 2017 drept Anul Internațional al Turismului Durabil pentru Dezvoltare, dar și a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Este un prilej pentru a sărbători rezultatele pozitive ale parteneriatului dintre turism și patrimoniul cultural.