Paul de România
Prins în vara acestui an în Paris, acolo se ascundea pentru a nu ispăși condamnarea primită în Dosarul Ferma Băneasa, Paul al României poate răsufla uşurat, cel puţin încă două luni.
Paul de România a fost eliberat de judecătorii francezi și pus sub control judiciar până când instanța din Paris decide dacă îl extrădează sau nu
Paul de România, care ar trebui extrădat din Franța în România, a fost eliberat din arest. Judecătorii francezi au decis că poate rămâne sub control judiciar până când autorităţile de la Paris decid dacă îl trimit în România, unde trebuie să stea la închisoare.
Paul al României și Nela Ignatenko, dați în urmărire în dosarul ”Ferma Băneasa”. Remus Truică a fost dus la penitenciarul Rahova
Autointitulatul prinţ Paul al României a fost dat în urmărire generală după ce a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul Ferma Băneasa. Poliţiştii nu l-au găsit acasă după pronunţarea pedepsei. În aceeaşi situaţie se află şi o femeie care se află printre cei 19 inculpaţi din dosar. A fost încarcerat însă Remus Truică, fost şef de cabinet al premierului Adrian Năstare. În lipsă, au fost condamnaţi la închisoare şi doi oameni de afaceri evrei, foşti consultanţi în România.

