pavel năstase
Ministrul Educației a lansat, miercuri, studiul Evaluările și examinările în sistemul de Educație din România, în parteneriat cu UNICEF și OECD. Studiul propune o schimbare de paradigmă, pentru elevi, cadre didactice și inclusiv pentru sistemul de educație.
Consiliul de Atestare a Titlurilor Universitare nu mai evaluează școlile doctorale, au decis deputații
Consiliul de Atestare a Titlurilor Universitare şi Consiliul de Cercetare Ştiinţifică nu vor mai evalua şcolile doctorale, aşa cum este prevăzut în Legea Educaţiei.
Marţi, în a treia zi de Paşte, nu se face școală. "A fost o scăpare din anul precedent", spune ministrul Educației
Ministrul Educației i-a asigurat pe toți elevii că vor fi liberi pe 18 aprilie. A o scăpare de anul trecut, recunoaște Pavel Năstase, care îi trimite pe profesori la Contractul Colectiv de Muncă, unde această zi este liberă.
Ministrul Pavel Năstase anunță că noua lege a educației va fi gata la anul viitor
Ministrul Educaţiei are planuri mari: vrea o lege nouă, alte manuale şi programe revizuite. A vorbit despre intenţiile sale în faţa unor elevi care au câştigat un concurs pe teme de afaceri internaţionale şi discurs public. Sunt materii care ajung să fie studiate doar în anumite licee private.
Efectul Brexit în Educație. Finanțarea nu este o problemă pentru românii care sunt deja studenți, din 2018 nu se știe ce se va întâmpla
Ieșirea Marii Britanii din UE i-ar putea afecta pe tinerii români care visează să studieze în universitățile englezești. După Brexit, taxele de studii ar putea crește pentru străini, creditele guvernamentale sunt sub semnul întrebării și s-ar putea introduce din nou vize. Ultima generație fără piedici birocratice este cea care a aplicat pentru anul scolar 2017-2018.

Pavel Năstase: Am lansat achiziția manualelor școlare. Termenul - luna iulie
Ministrul Educației, Pavel Năstase, a declarat, marți, că a fost lansată achiziția manualelor școlare pentru anul școlar 2017 - 2018, cu termen până în luna iulie, notează Agerpres.
Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, vrea ca manualele şcolare să fie revizuite şi este împotriva evaluărilor naţionale la clasele I-IV
Schimbări fără sfârşit în educaţie. Ministrul Florian Bodog anunţă că vrea să renunţe la evaluările naţionale la clasele mici. Şi să revizuiască total manualele. Nu fac excepţie nici cele pentru clasele I-IV, cu toate că sunt noi şi au fost complet schimbate în ultimii ani.
Ministrul Educaţiei: Directorii de şcoli şi inspectorii vor fi numiţi din anul şcolar viitor doar prin concurs
Directorii de scoli şi inspectorii şcolari vor fi numiţi din anul şcolar viitor doar prin concurs, promite Pavel Năstase, ministrul Educaţiei.
Ziua Culturii Naţionale. Sesiune solemnă la Academia Română
O sesiune solemnă dedicată Zilei Culturii Naţionale a avut loc, duminică, la Academia Română. TVR1 a transmis în direct, în cadrul unei Ediţii Speciale.
- 1
- 2