A doua zi de pelerinaj pe Dealul Patriarhiei. Sute de oameni au venit să se închine la racla Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

În a doua zi a pelerinajului închinat Sfântului Dimitrie cel Nou Ocrotitorul Capitalei, sute de pelerini au urcat Dealul Patriarhiei ca să participe la Sfânta Liturghie și să se închine. Abia luni după-amiază, atunci când moaștele Sfântului Grigore Palama sunt aduse din Grecia, toți sfinții din Catedrală vor fi depuși în baldachinul din curtea Patriarhiei.

Mii de credincioși în prima zi a pelerinajului de Sfântul Dimitrie. Accesul le-a fost permis doar celor cu domiciliul în Capitală. Jandarmii îi legitimează pe pelerini

Mii de credincioși în prima zi de pelerinaj la racla cu moaștele Sfântului Dimitrie ce Nou, pe Dealul Mitropoliei. O sărbătoare într-un an atipic, în care pelerinajul e mai scurt, durează doar 3 zile și are multe reguli noi din cauza pandemiei de COVID-19. Fiecare restricție impusă a fost însă respectată de toți cei veniți să se închine.

Începe cel mai mare pelerinaj religios din Capitală. Restricții, reguli de igienă și de protecție fără precedent

În acest an, ceremoniile de Sfântul Dimitrie sunt mult mai restrânse. Credincioșii și reprezentanții bisericii trebuie să respecte reguli de igienă şi de protecţie fără precedent, iar accesul la sfintele moaște este permis exclusiv locuitorilor din București. Patriarhia a anunțat că totul este organizat. Câțiva credincioși au mers deja pe Dealul Mitropoliei pentru a vedea ce se întâmplă și să se roage la moaște înainte de a se forma cozi. Duminică la ora 07.00, racla cu sfintele moaște va fi așezată la locul de închinare.

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştiului. Slujba de la Patriarhie a fost oficiată de peste 50 de episcopi

Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului, sărbătorit pe 27 octombrie și ale cărui moaște se află permanent la Patriarhie a strâns la pelerinaj alte mii de credincioși. Dealul din față Catedralei a fost arhiplin pentru a treia zi consecutiv. Creștinii au ascultat slujba și au stat la rând ore bune ca să se închine și să atingă raclele cu sfintele moaște.

A început pelerinajul în Capitală dedicat Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului

A început pelerinajul organizat de Patriarhia Română dedicat Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului, dar sărbătoarea este legată și de pomenirea Marelui Mucenic Dimitrie. Iar moaștele altor doi sfinți, Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe – Ismail și Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş, au fost aduse spre închinare credincioșilor până marți.

Tradiționalism puternic și înțelegerea mai redusă a felului în care funcționează lumea. Resorturile credinței la români - un studiu, mai multe explicații

România este cea mai religioasă țară din Europa. 64% dintre români cred în Dumnezeu, arată un studiu făcut în 34 de țări de pe continent. Dovadă și miile de oameni care au venit să se roage în centrul Capitalei, la moaștele Sfântului Nicolae, celebrat joi. La Biserica "Sfântul Gheorghe Nou" au fost aduse din Grecia și moaștele Sfintei Mucenițe Marina, tămăduitoarea bolilor trupești și sufletești.