Poliţiştii au protestat de ziua lor, nemulțumiți de reforma pensiilor speciale

Zeci de poliţişti au protestat chiar de ziua lor în faţa Ministerului de Interne, nemulțumiți de salarii și că reforma pensiilor speciale îi va include şi pe ei. În timp ce ministrul de Interne promite că noile formule de calcul se vor aplica doar pentru viitor, poliţiştii se plâng că sunt tot mai puţini, deoarece uniforma nu mai e atractivă.

Guvernul a avizat proiectul de lege privind modificarea pensiilor speciale. Vor scădea pensiile din magistratură, ale navigatorilor, diplomaților, militarilor și ale angajaților de la Curtea de Conturi

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind reforma în sistemul pensiilor speciale, în ultima ședință din acest an. Sunt vizate șase categorii de pensionari, inclusiv cei din sistemul militar. Proiectul prevede o reducere a cheltuielilor, prin creșterea vârstei de pensionare și a stagiului de cotizare. Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că nu există niciun risc ca legea să fie considerată neconstituțională. Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Parlamentului, la începutul sesiunii următoare, după 1 februarie.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului: În privinţa vârstei de pensionare, ca şi în cazul altor potenţiale schimbări, vor fi luate măsuri etapizat, nu vor fi schimbări bruşte, care să genereze dezechilibre

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat la finalul ședinței de guvern de miercuri că, din datele pe care le are, modificările avute în vedere în domeniul sistemului de pensii, inclusiv în ceea ce priveşte vârsta, nu vor cuprinde elemente de schimbare "bruscă", care să genereze "dezechilibre".

Dezbaterea privind pensiile speciale | Secţia pentru procurori a CSM avertizează că mulţi magistrați ar putea să iasă acum la pensie. Judecător CSM: E ca și cum cineva ar dori să alunge judecătorii cu experiență

Şi magistraţii ar urma să aibă alte pensii speciale mai mici. Din această cauză, foarte mulţi magistrați s-ar putea pensiona acum, pentru a evita schimbările. Secţia pentru procurori a CSM a transmis acest avertisment şi amintește că oricum sistemul judiciar se confruntă cu deficit de personal. Unul dintre liderii coaliţiei de guvernare, preşedintele UDMR Kelemen Hunor, a declarat la TVR INFO că România s-a angajat la Bruxelles să facă o reformă a pensiilor speciale până la sfârșitul anului. Altfel, se pierd bani din PNRR.

Situația pensiilor speciale trebuie tranșată până la sfârșitul anului, potrivit angajamentelor din PNRR. Recomandări ale Băncii Mondiale. Marea problemă: pensiile armatei-pensii ocupaționale vs. speciale

Tăierea pensiilor speciale, un lucru asumat prin PNRR, provoacă mari probleme liderilor coaliției. Propunerile opoziției pentru eliminarea acestor pensii foarte mari sunt blocate de jumătate de an în Parlament, iar în coaliție se pasează responsabilitatea inițierii unui astfel de demers nepopular. Marea problemă sunt cei aproape 180 de mii de militari și personal MAI cu astfel de pensii. Premierul vrea să obțină excepții de la cerințele Comisiei Europene, iar veniturile lor să fie considerate pensii ocupaționale, nu speciale.

Ministrul Muncii: Pensia specială nu va mai putea depăși salariul

Pensiile speciale nu vor mai putea depăși salariile încasate de cei care beneficiază de o astfel de pensie. Așa arată raportul întocmit de Banca Mondială și transmis Ministrului Muncii, raport pe baza căruia România s-a angajat, prin PNRR, să reformeze sistemul pensiilor speciale. Ministrul Muncii Marius Budăi a anunțat că raportul va fi discutat cu premierul și cu ceilalți miniștri, înainte de a se decide forma finală a proiectului de lege.

Ministrul Apărării, la TVR INFO: Discuția despre pensiile militare într-un moment în care la granițele tale ai un război e în sine o proastă opțiune. Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale, sunt pensii ocupaționale

Guvernul vrea să propună Comisiei Europene reluarea negocierilor pentru capitolul din PNRR care se referă la pensiile speciale. Oficialii români vor să clarifice la Bruxelles confuzia juridică dintre termenii "pensie specială" și "pensie de serviciu". Apărarea și Internele nu au dat aviz pentru revizuirea pensiilor militare după principiul contributivității, așa cum este propus în PNRR. "În România, pensiile militarilor nu sunt pensii speciale, sunt pensii de stat, și nu sunt pensii speciale, sunt pensii ocupaționale. Toate țările au asemenea sistem - tot sistemul NATO. (...) Aceste pensii se bazează pe principiul recunoștinței, loialității funcționarilor", a declarat joi seară, la TVR, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu.