Poet, disident, moşier, producător de vinuri, bucătar, om de televiziune. Mircea Dinescu împlinește 69 de ani

Cu personajul zilei de astăzi ne mândrim şi noi, nu doar pentru că ne este coleg. E unul dintre cei mai spumoşi şi talentaţi oameni de televiziune din România. A fost, pe rând, miner, poet, disident, politician, moşier, producător de vinuri, gazdă a uneia dintre cele mai apreciate emisiuni TV din ţara noastră şi bucătar. Numele lui: Mircea Dinescu.

Semnificația zilei. Albert Camus, de la revoltă la absurd

Personajul nostru de astăzi n-a avut o viaţă uşoară. Născut într-o familie extrem de săracă, de imigranţi, a supravieţuit doar datorită talentului său de scriitor. Când în sfârşit a scăpat de sărăcie şi chiar a câştigat un premiu Nobel, a murit. Dacă v-am făcut curioşi, hai să-i cunoaştem povestea.

Frédéric Chopin este personajul zilei de astăzi

De numai 30 de ori a cântat în fața oamenilor, însă a marcat o întreagă epocă. S-au deschis în amintirea lui mai multe societăți muzicale și încă se organizează concursuri internaționale care îi poartă numele. Hai să îl cunoaștem și să ne inspirăm.

Semnificația zilei | Antoninus Pius, un împărat roman mai puțin cunoscut

Un împărat roman pe care mulți și l-ar dori azi prim-ministru. Creștere economică 200 lă suta. Niciun război și bunăstare generală vreme de un sfert de veac. Și sigur nu a vrut să ajungă la putere ca să schimbe borduri și panselușe. Antoninus Pius, un personaj mai puțin cunoscut.