Șoferul din Brăila care a înjunghiat un bărbat și a lovit cu mașina 9 pietoni ar putea fi anchetat pentru terorism

DIICOT Galați s-a sesizat din oficiu, după ce judecătorul care a decis arestarea tânărului a spus că acesta a acționat la limita terorismului. DIICOT Galați face cercetări în baza unui articol privitor la prevenirea și combaterea terorismului. Aceste acuzații ar putea majora cu o treime pedeapsa pe care o riscă tânărul pentru tentativă de omor.

Atacul sângeros din Brăila: noi imagini şi informaţii cu un puternic impact emoţional. Atacatorul a fost arestat preventiv

Autorul atacului în stil terorist, petrecut ieri, în Brăila, a fost arestat preventiv. Tânărul a înjunghiat un bărbat și a intrat cu mașina în mai multe persoane. În total, au fost răniți 10 oameni. Scenele au fost surprinse de camerele de supraveghere de pe centura oraşului. Urmeză imagini şi informaţii cu un puternic impact emoţional. Suspectul, care a mai comis violențe în trecut, e acuzat, printre altele, de tentativă de omor. Tatăl său are o singură explicație: crede că tânărul a fost drogat.

Accidente în serie la Brăila, 10 răniți. Un șofer a intrat în două grupuri de oameni, după ce înjunghiase o persoană înainte de a se urca la volan

Accidente în serie, în Brăila, după ce un şofer a intrat succesiv în două grupuri de pietoni. Se pare că bărbatul se urcase la volan după ce a înjunghiat un bărbat în comuna Cazasu. A fost reţinut de poliţişti în parcarea unui supermarket. Mai multe informaţii aflăm de la corespondentul nostru în zonă, Alina Salanti.