pilot mort
Dan Ştefănescu, unul dintre cei mai talentaţi aviatori acrobaţi din ţara noastră, şi-a pierdut viaţa, după ce avionul în care făcea, se pare, un antrenament, s-a prăbuşit în satul Strejnicu, judeţul Prahova. La faţa locului au fost mobilizate mai multe echipe de intervenţie rapidă, inclusiv un elicopter SMURD. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic. Din primele cercetări, motorul avionului Suhoi 31 ar fi cedat.
Dosar penal pentru ucidere din culpă întocmit după moartea pilotului Adrian Răspopa
Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost întocmit după ce pilotul Adrian Răspopa a murit la spital, în urma unui accident rutier produs la Hadâmbu, în timpul unei probe speciale a Raliului Iaşiului.
Ultimele imagini cu pilotul de off-road Adrian Cernea, luat de viitură sâmbătă, în timpul unei competiții, în zona Slănic Moldova
Moartea fostului campion naţional de off-road Adrian Cernea, luat de viitură, şochează lumea sportivă şi nu numai. Doborât de durere, unul dintre participanţii la cursă a povestit cum s-a stins Adrian Cernea chiar sub ochii săi. Doar pentru copilot s-a mai putut face ceva. După tragedie a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă și ucidere din culpă. Organizatorii spun că această competiţie s-a desfăşurat legal, dar cu riscurile de rigoare într-un astfel de sport extrem. Vă avertizam, sunt imagini și informații cu puternic impact emoțional.
Un pilot de off-road a murit după ce a fost luat de viitură la o cursă din Campionatul național, în zona Slănic Moldova. Copilotul a fost găsit în șoc hipotermic
Tragedie sâmbătă după-amiază la o cursă off-road din Campionatul național. Pilotul Adrian Cernea, fost campion naţional, a murit luat de viitură în zona Slănic Moldova.
Elicopter prăbuşit lângă Săpânţa. Înăuntru era și cadavrul pilotului, un cetățean din Belarus
Descoperire șocantă în apropierea graniței cu Ucraina! Epava unui elicopter a fost găsită într-o pădure de lângă Săpânța, în județul Maramureș. Înăuntru era și cadavrul pilotului, un cetățean din Belarus.
Accident aviatic lângă Los Angeles. Două avioane de agrement s-au ciocnit pe pistă
Accident aviatic pe un aeroport de lângă Los Angeles. Două avioane de agrement s-au ciocnit pe pistă.
Pilotul rănit în accidentul aviatic din Suceava este în stare gravă
Parchetul Curţii de Apel Suceava și Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile au început ancheta în cazul accidentului de sâmbătă, din județul Suceava, în care un pilot a murit, iar altul a fost rănit. Acesta se află în stare gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
VIDEO Momentul în care două avioane ușoare s-au ciocnit la un zbor de antrenament. Un pilot a murit, celălalt e grav rănit. ATENȚIE, imagini care vă pot afecta emoțional!
Doi piloţi cu experienţă, care au zburat de nenumărate ori în tandem la spectacole aviatice, s-au ridicat împreună pentru ultima dată. Era antrenamentul pentru mitingul de după-amiază din Suceava, când avionul unuia a căzut pur şi simplu peste cel de-al doilea. Aparatele s-au prăbuşit imediat la marginea pistei. Doar unul dintre piloţi a fost scos în viaţă, dar e în stare gravă. Știrile TVR vă prezintă momentul coliziunii dintre cele două aparate. Imaginile au fost primite de la un telespectator. ATENȚIE! Imagini care vă pot afecta emoțional!
Pilot militar român decedat în Franța. Bărbatul, comandant în cadrul Bazei 90, era în misiune la un exercițiu multinațional
Comandorul Ion Stăiculescu, comandantul Grupului 90 Operaţional din cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, aflat în misiune în localitatea Cherbourg, Franţa, a decedat în camera de hotel în care era cazat, transmite Ministerului Apărării Naţionale.
- 1
- 2

