Suceava: Un tânăr cu afecțiuni psihice a dat foc mai multor locuințe, grajduri și căpițe cu fân

Pericol într-o localitate din județul Suceava. Un tânăr cu afecțiuni psihice a dat foc mai multor locuințe, grajduri și căpițe cu fân, toate ale fraților lui, dar și propriei gospodării. El amenințase în ultima vreme că va face ceva rău, însă familia a sperat că tânărul va fi bine și nu va pune în aplicare ceea ce a spus. Nenorocirea însă a venit, iar localnicii au încercat să stingă focurile până la sosirea pompierilor.

Bărbatul care incendia ușile apartamentelor din Galați a fost prins și riscă șapte ani de închisoare

Un individ periculos a terorizat locuitorii a două cartiere din Galați. Bărbatul a vrut să se răzbune pe diverse persoane așa că le-a incendiat ușile apartamentelor. Fumul gros i-a scos pe toți oamenii din blocuri în stradă. Nimeni nu a avut de suferit. După 3 zile polițiștii au reușit să îl prindă pe suspect și au dovezi că el este cel care a pus focul intenționat. A fost arestat preventiv.

Un bărbat din Argeș este suspectat de piromanie

A fost panică sâmbătă seara într-o comună din Argeș. Mai mulți localnici din Merișani au anunțat la 112 că arde o casă, iar incendiul s-ar putea propaga la locuințele lor. Oamenii îl bănuiesc pe proprietar că ar fi pus focul intenționat. Pompierii au ajuns repede și au reușit să stingă flăcările înainte să se extindă.

Bărbatul suspectat că a incendiat mai multe mașini în Capitală a fost arestat preventiv

Piromanul care a incendiat 8 maşini în Bucureşti a fost prins şi arestat pentru 30 de zile. Ca să-l identifice, poliţiştii au vizionat peste 300 de ore de imagini, în ultimele 6 zile, de când îl căutau. Bărbatul şi-a recunoscut faptele, iar anchetatorii spun că nu există o legătură între el şi proprietarii maşinilor pe care le-a incendiat.

Poliția cere ajutorul cetățenilor pentru a-l depista pe bărbatul care a incendiat 8 mașini! Imagini cu suspectul, date publicității

Poliția cere ajutorul cetățenilor pentru a-l depista pe cel care a incendiat 8 mașini în Capitală, în noaptea de sâmbătă spre duminică! Persoanele care îl recunosc şi pot oferi informaţii sunt rugate să anunţe la telefon 021/222.41.58, Secţia 4 Poliţie, cea mai apropiată unitate de poliţie, sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.