Bicicleta - soluția pentru deplasarea la serviciu în vreme de pandemie. Se evită mijloacele de transport în comun, se respectă distanțarea socială

Mersul cu bicicleta sau cu trotineta prin oraș pentru a evita aglomerația poate deveni un stil de deplasare urbană promovat, în sfârșit, și în România. Ministerul Sănătăţii a făcut deja recomandări clare în acest sens, spre bucuria bicicliştilor. Doar că nici măcar Bucureştiul nu are piste pentru biciclişti, iar pedalatul prin oraș este o aventură complicată. În alte orașe mari din Europa, precum Milano sau Berlin, au fost create piste temporare sau chiar străzi întregi au fost rezervate exclusiv transportului velo.

Bicicliștii, în circuit în jurul Palatului Parlamentului: vor piste amenajate și să încurajeze mersul pe două roți

Au încălecat pe şa și au venit din toate colțurile țării, în fața Parlamentului, pentru a cere autorităților să încurajeze mersul pe bicicletă și să amenajeze piste. Au fost şi campioni de cicilism, şi simpli iubitori ai mersului pe două roţi. Toţi atrag atenţia că bicicleta nu este doar un mijloc de transport ecologic și eficient, ci și o sursă de venit.

Mersul pe bicicletă, sport extrem în Bucureşti şi în marile orașe din România

Pistele pentru biciclete, acolo unde există, sunt aproape impracticabile. Uneori, şoferii le transformă în parcări personale. Iar bicicliștii și pietonii sunt puși în pericol, lucru de neimaginat în alte orașe europene. Ieri v-am arătat că suntem printre fruntaşii Europei în industria de biciclete. Astăzi, vă arătăm de ce suntem ultimii în UE la capitolul respect pentru bicicliști.