Consiliul European de toamnă. Spania a ajuns la un acord cu Franţa pentru crearea unui gazoduct submarin care să lege Barcelona şi Marsilia

Spania a ajuns la un acord cu Franţa pentru crearea unui gazoduct submarin care să lege Barcelona şi Marsilia. Detaliile acestui proiect energetic vor fi făcute publice la începutul lunii decembrie. De altfel, criza din energie domină reuniunea liderilor europeni, care se desfăşoară la Bruxelles. Tema principală este cea a plafonării preţului gazelor. Comisia Europeană a propus la începutul săptămânii discutarea acestui subiect.

Virgil Popescu: România nu s-a opus plafonării prețului la gazele rusești. A cerut o plafonare mai largă

România a propus la reuniunea extraordinară a miniştrilor Energiei din Uniunea Europeană ca plafonarea preţului gazelor să fie mai largă şi să nu vizeze doar gazul rusesc, pentru că altfel există riscul ca oferta să fie mică decât cererea şi să crească preţul pentru gazul din celelalte surse, a declarat miercuri, la briefingul de la finalul şedinţei de guvern, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Un document al Comisiei Europene scurs în presă indică posibila renunțare la plafonarea prețului gazelor rusești. Taxă de solidaritate pe surplusul de profit al companiilor din energie

Executivul european dă înapoi, potrivit documentului obținut de jurnaliștii The Guardian, și nu ar mai vrea să impună un plafon pentru prețul gazului rusesc, dar avansează ideea unei taxe de solidaritate pentru surplusul de profit al companiilor din energie. O poziție oficială va fi cel mai probabil făcută publică miercuri, odată cu datele privind starea Uniunii.