Start în avans pe litoral pentru sezonul estival. Festival de muzică la Costinești, concert și petreceri în Mamaia

Sezonul estival 2023 începe înainte de 1 mai. Aproximativ 70 de mii de turiști sunt așteptați în toate stațiunile de la mare la sfârșit de aprilie. Centrul distracției va fi la Costinești, unde se desfășoară și un festival de muzică Trap, pentru care s-au vândut aproape 50 de mii de bilete. Petreceri vor fi și în Constanța și Mamaia, unde vor fi spectacole de muzică electronică. Şi cluburile din nordul litoralului se vor deschide pentru cei care vor petreceri scumpe, exclusiviste. În acest an, în toate stațiunile prețurile pentru cazare au crescut cu cel puțin zece procente.

Plaje scoase la licitație cu puțin timp înainte de 1 mai. Zeci de sectoare de pe litoral riscă să rămână neamenajate

Cu o săptămână înainte de deschiderea sezonului estival, zeci de sectoare de plajă de la malul mării riscă să rămână neamenajate. Vorbim despre o cincime din plajele din staţiuni rămase încă neconcesionate după prima licitație. Pentru a le găsi totuşi administratori, loturile au fost scoase din nou la licitaţie. Chiar şi aşa, este prea puţin timp pentru amenajarea lor până la 1 mai şi chiar până în iunie, spun operatorii economici care au preluat loturile sau urmează să le preia.

Plajă "muşcată" de mare. La Mamaia, o parte din nisip se surpă, sub puterea valurilor

Plajele modernizate cu bani europeni se pare că au rezistat dosr un sezon furiei mării. În sudul staţiunii Mamaia, nisipul neted de astă vară este acum brăzdat de şanţuri. Un peisaj care i-a speriat pe cei care s-au plimbat în zonă, dar autorităţile spun că nu trebuie să ne îngrijorăm: este un fenomen natural, pe care îl pot controla şi pot remedia urmările.