plan roşu de intervenţie

ISU Sibiu a intervenit miercuri seară pe DN1, la Hula Bradului, la un accident rutier în care au fost implicate două autocare cu zeci de copii. Potrivit poliției, în urma impactului față-spate dintre cele două autocare, unul dintre acestea a fost proiectat pe sensul opus de mers, acroșând razant un autovehicul destinat unui transport agabaritic. 33 de copii cu traumatisme minore au fost transportați la spital. Nimeni nu a fost grav rănit. Copiii sunt elevi ai Seminarului Teologic din Brașov.

Guvernul, după informațiile privind o posibilă înlocuire a ministrului Energiei, ca urmare a accidentului de la mina Jilţ Sud: La acest moment, nu se pune problema demisiei sau demiterii vreunui membru al Cabinetului
Se face anchetă la Complexul Energetic Oltenia după accidentul de marți, de la mina Jilţ Sud, în care 3 mineri și-au pierdut viața. Ministrul Energiei a fost personal la Gorj și vrea un raport complet de la Corpul de control. Au apărut primele demisii și demiteri, iar surse oficiale au vorbit miercuri şi despre o mutare şoc: s-ar fi luat în discuție chiar înlocuirea din funcție a ministrului Energiei. Guvernul a venit spre seară cu precizări oficiale.

EXCLUSIV Premierul Ciucă a cerut autorităților mobilizare și coordonare pentru a oferi întregul sprijin victimelor accidentului de la Complexul Energetic Oltenia si familiilor acestora
Premierul Nicolae Ciucă transmite întreaga compasiune familiilor muncitorilor care și-au pierdut viața în accidentul de la Complexul Energetic Oltenia și le este alături în aceste momente dureroase, a transmis purtătorul de cuvânt al guvernului, pentru TVR.
Trei persoane au murit și 13 au fost rănite după ce un vehicul care transporta muncitori s-a răsturnat în cariera de cărbune a Complexului Energetic Oltenia. Ministrul Energiei cere demisii
Accident teribil la Complexul Energetic Oltenia. Trei muncitori au murit și 13 au fost răniți la ieșirea din cariera Jilţ Sud. Camionul care îi transporta s-a răsturnat când a trecut peste banda transportoare de cărbune. 25 de oameni erau în mașină. Ministrul Energiei a ajuns în Gorj și cerut demisiile a 3 șefi ai complexului energetic. Miercuri va ajunge acolo o echipă de la minister, pentru a vedea dacă s-au respectat planurile de securitate în muncă.
UPDATE Planul roșu de intervenție de la Timișoara, dezactivat. Zeci de oameni au fost alertați de un miros puternic și înțepător la un lăcaș de cult
A fost alertă la o biserică din Timișoara duminică seară. Un miros puternic și înțepător, care provoca tuse, a fost reclamat la 112, iar autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție pentru că biserica era plină de credincioși. Intervenția a durat aproximativ 40 de minute.
Vrancea: Planul Roşu de Intervenţie activat, după ce un autocar cu ucraineni s-a răsturnat pe E 85, la Garoafa. Peste 20 de ucraineni, dintre care patru copii, au ajuns la spital, în urma accidentului
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, sâmbătă dimineaţa, după ce un autocar cu ucraineni s-a răsturnat pe E 85, la intrare în comuna Garoafa. În autocar erau doi șoferi și 41 de călători, care veneau din Istanbul și se îndreptau spre casă, în Ucraina. La intrarea în comuna Garoafa, autocarul a iesit de pe șosea, a ajuns într-un şant de beton si s-a răsturnat. Un localnic a fost primul care a sărit în ajutor.
Doi morți și 7 răniți după un accident extrem de grav, în județul Vaslui. Coliziune între un camion, un autoturism și o căruță. A fost activat planul roșu de intervenție. A fost solicitat un elicopter SMURD
În accidentul petrecut luni seară în apropiere de Bârlad sunt implicate un autocamion, un autoturism și o căruță. În cele trei mijloace de transport se aflau în total 11 persoane, potrivit celor mai recente date. Un copil și-a pierdut viața și doi sunt răniți grav. Și un adult a decedat. Dintre persoanele implicate, 5 au suferit traumatisme multiple.
Plan roșu de intervenție activat după coliziunea dintre un microbuz și un autoturism, în Giurgiu. Zece persoane au fost transportate la spital
Plan roşu de intervenţie în județul Giurgiu, pe DN6. Un microbuz cu 13 pasageri și un autoturism în care se aflau 4 persoane s-au ciocnit în localitatea Stâlpu.

Plan roșu de intervenție, în Maramureş: Accident pe DN 18, la Moisei. Șase victime, 51 de persoane implicate
Planul roșu a fost activat în Maramureș după ce un autocar al cărui şofer a pierdut controlul volanului şi a intrat în gardul unei case.