plangeri penale jandarmerie
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus şi el plângere împotriva jandarmilor care au intervenit în forţă la mitingul Diasporei.
Continuă audierile în dosarul protestului din 10 august. La Parchet a venit șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, Cătălin Paraschiv
Numărul plângerilor penale depuse împotriva Jandarmeriei a ajuns la 651. Şi deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus plângere. Se afla în Piață, la Antipa, printre protestatarii pașnici și a fost gazat de jandarmi. Procurorii militari l-au audiat în calitate de martor și pe celebrul jandarm în alb, colonelul Cătălin Paraschiv, șeful Brigăzii Speciale de Intervenție.
Nou scandal diplomatic cu Israelul. Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa compară Piața Victoriei cu Fâșia Gaza
Protestatarii din 10 august care au manifestat în Piața Victoriei au fost comparați de un deputat social-democrat cu teroriștii Hamas. În replică, ambasada Israelului l-a criticat dur pe Nicolae Bacalbașa pentru declarațiile făcute și i-a cerut să-și retragă afirmațiile, considerate insultătoare pentru evrei și români.
Prefectul Speranţa Cliseru, audiată la Parchetul General. Procurorii au vrut să afle de ce a fost semnat ordinul de intervenție în forță
Prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, a fost audiată astăzi timp de peste două ore la Parchetul General în legătură cu protestele din data de 10 august şi ordinul de intervenție în forță a jandarmilor. Prefectul a refuzat să explice jurnaliștilor care sunt motivele pentru care a autorizat forţa şi dacă în timpul protestului a fost în legătură cu ministrul Afacerilor Interne. În același timp, crește numărul persoanelor care au depus plângeri penale împotriva jandarmilor violenţi.
A fost stabilită cauza morții protestatarului care a fost expus la gazele lacrimogene: o hemoragie digestivă. Urmează testele toxicologice
Medicii legiști au stabilit cauza morții bărbatului care a participat la protestul din 10 august din Piața Victoriei. Protestatarul de 62 de ani, Ilie Gâzea, din Turnu Măgurele, a murit la spitalul din Alexandria din cauza unei hemoragii digestive. Familia susține că sfârșitul i-a fost însă grăbit de gazele lacrimogene împrăștiate de jandarmi. Anchetatorii vor ști sigur acest lucru peste câteva săptămâni, când vor fi gata rezultatele testelor toxicologice.
Raed Arafat, în Comisia de Apărare a Camerei, despre decesul bărbatului care a participat la protestul diasporei
„Cel mai probabil, a fost un episod medical separat, care nu are corelare cu ceea ce a fost pe 10 august”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, despre decesul bărbatului din Turnu Măgurele care a participat la protestul din 10 august și a murit, în noaptea de 19 spre 20 august, la Spitalul din Alexandria. Raed Arafat a admis că acestea sunt datele pe care le are acum.
Numărul persoanelor care au depus plângeri împotriva jandarmilor se apropie de 400. Audierile vor avea loc atât la Parchetul General, cât și la cel Militar
Plângerile împotriva jandarmilor se depun de ieri la Parchetul General. Acolo a mers și actualul șef al Jandarmeriei Române. Anchetatorii l-au chemat pe Ionuț Sindile să explice de ce unii jandarmi prezenți la mitingul din 10 august aveau ascunse numerele de identificare de pe căști.
Jandarmii au prezentat muniția și armamentul folosite la protestul diasporei și au făcut o demonstrație în fața ziariștilor
Jandarmii au prezentat muniția și armamentul folosite la protestul diasporei din Capitală, pe 10 august. Și au făcut un exercițiu în care au simulat intervențiile din Piața Victoriei. Reprezentanții Jandarmeriei au vrut să arate astfel că și armele și gazele utilizate sunt neletale și chiar inofensive. Și nu puteau provoca vătămari atât de grave precum cele reclamate de protestatari la Parchetul Militar.
Şeful Jandarmeriei Române, Ionuţ Cătălin Sindile, chemat la Parchetul General. 300 de plângeri împotriva jandarmilor, depuse până acum
Plângerile împotriva jandarmilor se depun de astăzi, la Parchetul General. Acolo a mers și actualul șef al Jandarmeriei Române. Anchetatorii l-au chemat pe Ionuț Sindile ca să explice de ce unii jandarmi prezenți la mitingul din 10 august aveau ascunse numerele de pe căști.