plantare

Un grup de copii ai unor militari români decedați la datorie au plantat, în Parcul Carol I din București, Copacul Păcii, un stejar, pentru a onora sacrificiul taților lor.
"171 de stejari pentru România", misiune inedită pentru jandarmii din Mehedinți
Misiune inedită pentru jandarmii din Mehedinți, care de la patrulare, pază și ordine au trecut pentru câteva zeci de minute la plantarea de arbori. Noul rol a făcut parte din campania organizată de instituție, cu prilejul celor 171 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Protagoniștii s-au declarat bucuroși că pot susține campania de împădurire desfășurată și anul acesta de Romsilva și pot contribui astfel la întinerirea pădurilor.
Brașov: Primăria din Cristian va planta câte un copac pentru fiecare medie de 10 obținută de elevi
O medie de 10, un arbore plantat. Este algoritmul introdus de conducerea unei școli din județul Brașov pentru a motiva elevii care învață foarte bine. Proiectul va fi pus în practică din această primavară când primăria va planta câte un copac pentru fiecare medie de 10 a copiilor. Iar arborii vor purta numele elevilor.
Plantează în România. Campanie de împădurire în județul Caraș-Severin
De fiecare dată când se produce o alunecare de teren, specialiștii spun că una dintre cauze este despădurirea necontrolată a zonei. Cu atât mai importantă este o inițiativă de plantare de arbori.