Plen reunit al Parlamentului, pe 1 martie, pentru adoptarea unei declaraţii politice de susţinere a independenţei, suveranității și integrităţii teritoriale a Ucrainei

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc pe 1 martie, ora 12.00, în şedinţă comună, pentru "adoptarea de către Parlament a unei declaraţii politice de susţinere a integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei", au hotărât, marţi, Birourile permanente reunite ale celor două Camere.

Renate Weber a fost revocată din funcția de Avocat al Poporului, Coaliția anunță o nouă numire până la sfârşitul sesiunii parlamentare. PSD: Nu există niciun element care să justifice revocarea, vom ataca la CCR votul

Renate Weber a fost revocată din funcţia de Avocat al Poporului, după o decizie a plenului reunit. Votul a fost precedat de o şedinţă furtunoasă în comisiile juridice. Renate Weber s-a plâns că nu i s-a oferit şansa să se apere în faţa acuzaţiilor aduse, iar parlamentarii PSD au părăsit sala în semn de protest faţă de ceea ce au numit "o execuție publică''.

Parlamentul a respins rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului și pe cel al CNA. Președintele CNA Monica Gubernat își încheie mandatul, Renate Weber - la un pas de revocare

Plenul Senatului şi al Camerei Deputaţilor a respins azi rapoartele pe anii 2018-2020 ale Avocatului Poporului și raportul pe anul 2020 al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). Automat, președintele CNA își încheie mandatul, a spus președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban. În aceeași ședință au fost aprobate şi raportul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și cel al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate

Parlamentarii de la aproape toate partidele au votat, cu o majoritate covârșitoare, desființarea pensiilor speciale pentru senatori și deputați. Doar cei de la UDMR au refuzat să voteze și au anunțat că toate pensiile speciale trebuie suprimate.