ploi torenţiale

Vin ploi torențiale în toată țara. Este deja cod galben în judeţele Maramureș, Crișana, Banat și în vestul Transilvaniei.
Autoritățile vor ca polița obligatorie pentru locuințe să includă și asigurare pentru furtuni
Furtunile de săptămâna aceasta ne-au arătat cât de vulnerabili şi nepregătiţi suntem în faţa naturii. Au văzut asta şi autorităţile, care vor acum să schimbe legea asigurărilor obligatorii pentru locuinţe. Noua poliţă ar urma să permită despăgubiri pentru incendii sau fenomene meteo extreme.

Glume și ironii pe internet, după furtuna din București. Unii consideră exagerate alertele, alții apreciază faptul că au fost preveniți
Furtuna care a lovit miercuri Bucureștiul s-a mutat repede pe rețelele de socializare. Cele mai multe dintre comentarii, acuzaţii sau aprecieri sunt despre alerta şi măsurile de protecţie anunţate de Primăria Capitalei. Un bărbat a murit însă în timpul furtunii, strivit de un copac rupt de rafalele de vânt.

Un bărbat a murit în Bucureşti, după ce un copac a căzut peste el. Furtuni, ploi și grindină în țară
20 septembrie a venit cu furtuni, ploi și grindină. Presa a transmis toată ziua deciziile preventive: școli închise mai devreme, recomandări de adăpostire în case și alerte de now casting de ordinul zecilor.
Panică în așteptarea furtunii. După avertizările autorităților, traficul în Capitală s-a blocat
În Capitală a fost haos total după anunțul autorităților că în această seară se vor abate asupra Bucureștiului fenome meteo extreme. Vestea a reușit să-i alerteze și să producă panică în mulți pietoni, dar și în șoferi, care au plecat astăzi mult mai devreme decât de obicei, spre case.

ANM: Rafale de vânt cu viteze de 65 km/h şi cantităţi de precipitaţii de până la 35l/mp, în Bucureşti, între orele 18:00-2:00 noaptea
Vremea va deveni instabilă la nivelul Municipiului Bucureşti începând de miercuri după-amiază, regimul termic fiind caracterizat prin averse, cu cantităţi de apă de 35 l/mp, dar şi prin intensificări ale vântului de pot depăşi la rafală 65 km/h, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Ploile cu caracter de aversă şi intensificările vântului vor fi la intensitate mai mare în intervalul ora 18:00 - 2:00, precizează meteorologii.
Stare de urgență în Puerto Rico, unde urmează să ajungă furtuna Maria
Miercuri va ajunge în teritoriul american Puerto Rico uraganul Maria, o furtună de categoria 5, care aduce rafale de vânt cu o viteză de până la 280 de km pe oră.
Bulevarde inundate, trafic auto și aerian perturbate, crengi căzute și gospodării acoperite de ape, în București
Sunt urmările ploii puternice, de duminică seara, din Capitală. Bucureștiul a fost aproape o ora sub cod portocaliu de averse și descărcări electrice.

După caniculă, vremea se răcește. Cod galben de ploi torențiale și vijelii
După caniculă, vremea se răcește în toată țara și vin ploile. La munte, în Maramureș, Transilvania și în vestul Moldovei, cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 40...50 l/mp.