METEO. Vremea frumoasă va cuprinde aproape toată țara. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 30 de grade

Miercuri, vremea frumoasă va cuprinde aproape toată țara iar în vest și sud-est va fi cel mai cald. Începând cu orele amiezii, trecător vor fi câțiva stropi de ploaie în regiunile sudice, dar și la munte iar vântul va mai avea unele porniri în sud-estul țării, în rest se va domoli. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 30 de grade.

Vreme caldă şi intervale cu ploi, în următoarele două săptămâni

Valorile termice se vor afla pe un trend ascendent pe parcursul următoarelor două săptămâni (4 - 17 septembrie), în timp ce ploile vor fi prezente în mare parte a intervalului analizat, conform prognozei de specialitate, publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), potrivit Agerpres.

METEO. Ploi, furtuni și grindină după caniculă. Vreme călduroasă în Bucureşti, cu temperatura maximă în jur de 31 de grade

După episodul de caniculă, va urma o perioadă de instabilitate cu ploi, furtuni și grindină, iar temperaturile mai scad puțin, însă vor fi totuși normale pentru ultima zi din această vară. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 23 de judeţe, valabilă pe parcursul zilei de joi. Astfel, până la ora 22:00, în Transilvania, în cea mai mare parte a Moldovei, în nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei, precum şi în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

METEO. Vreme instabilă cu temperaturi maxime între 22 și 31 de grade

Vineri, vremea va fi ușor instabilă, în special în nordul, centrul și estul țării, unde la un moment dat se vor strânge norii și vor aduce ploi însoțite de descărcări electrice, vijelii și vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului găsim atmosferă însorita pe tot parcursul zilei. Vântul își va face simțită prezența în Dobrogea, Moldova și sudul Banatului, iar temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 31 de grade.