Poliţia de Frontieră
Decizie șoc la vârful Ministerului de Interne. Șeful Poliției Române, Cătălin Ioniţă, și-a dat demisia. Mai exact, a cerut ministrului Carmen Dan încetarea împuternicirii în funcţia de conducere, cu doar o lună înainte de expirarea mandatului. Și a invocat motive personale. Dar sindicaliștii din Poliție vorbesc despre un presupus dosar penal. În locul lui a fost numit Ioan Buda, care a condus Poliția de Frontieră.

Copil de un an, găsit sub o pătură în maşină, în vama Nădlac. Fetiţa nu avea paşaport, iar părinţii au încercat să o ascundă
Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit o fetiță în vârstă de un an, care a fost ascunsă de părinții ei sub o pătură, pe bancheta din spate a unui autoturism.
Un cetățean sârb acuzat de crime de război și care a făcut parte dintr-o grupare paramilitară, capturat de Poliţia de Frontieră, la Galați
Un sârb urmărit prin Interpol pentru genocid a fost prins în portul Galați. Bărbatul de 50 de ani a fost descoperit de polițiștii de frontieră printre membrii echipajului unei nave sub pavilion sârbesc. Și a fost reținut. Când au verificat documentele, agenții au constatat că sârbul era acuzat de acte de terorism în războaiele din spațiul ex-iugoslav.
13 iranieni şi irakieni au fost prinşi în timp ce voiau să intre ilegal în România
Cele 13 persoane erau ascunse în cinci microbuze care veneau din Turcia. Drumul le-a fost întrerupt de poliţiştii de frontieră români şi bulgari în punctul de trecere de la Negru Vodă din Constanţa.

Situaţia punctelor de trecere a frontierei din sudul şi sud-vestul României
Ca urmare a condiţiilor meteorologice înregistrate pe teritoriul României, Serbiei şi al Bulgariei, situaţia în punctele de trecere a frontierei (P.T.F.) din sudul şi sud-vestul ţării, în jurul orei 10.00, se prezintă astfel:
Contrabandă cu drona la frontiera de est: 12.500 de ţigări trecute peste graniţă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au depistat o dronă artizanală, cu ajutorul căreia au fost trecute peste frontieră 12.500 ţigarete de provenienţă moldovenească, ambalate într-un colet de mici dimensiuni.
Un polițist de frontieră din Maramureș a fost bătut, stropit cu benzină și amenințat cu moartea de contrabandiști de țigări
Un polițist de frontieră din Maramureș a fost bătut, stropit cu benzină și amenințat cu moartea de contrabandiștii de țigări.
Polițiști de frontieră, bătuți de doi bărbați pe care încercau să-i legitimeze
Doi polițiști de frontieră au ajuns la spital după ce au fost bătuți de doi bărbați pe care încercau să-i legitimeze. S-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri la punctul de trecere a frontierei Sighet.

Românii se întorc la muncă în străinătate. Recomandările Poliţiei de Frontieră pentru evitarea aglomeraţiei din vămi
În perioada sărbătorilor de iarnă şi în primele zile ale anului 2018, traficul prin punctele de trecere ale frontierei a înregistrat creșteri faţă de o perioadă normală, a anuţat Poliţia de Frontieră. Măsurile dispuse au dus la fluidizarea traficului, nefiind înregistraţi timpi mari de aşteptare la graniţă.