EXCLUSIV Șefi din MAI, la festivitățile Direcției Generale Anticorupție, în timpul protestelor

Moment aniversar la Direcția Generală Anticorupție a MAI la orele dimineţii, în timp ce în faţa ministerului alţi poliţişti protestau. DGA a împlinit 18 ani, iar la festivităţi au participat şefi din Poliţie şi ministrul Lucian Bode. După premierea ofiţerilor, momentul festiv a continuat în curte, unde a fost întinsă masa. Iar membri ai Ansamblului Doina al Armatei au întreţinut atmosfera.

Protest doar cu pancarte în fața Ministerului de Interne: "Superofertă de angajare în Poliție: 1 candidat admis + 1 GRATIS"

Membrii Sindicatului Polițiștilor au protestat, la rândul lor, în faţa sediului Ministerului de Interne. Sindicaliștii cer salarii decente și sunt nemulțumiţi de situaţia învăţământului de specialitate. Tinerii nu mai vor să devină poliţişti: în alţi ani era concurenţa mai mare decât la Medicină, iar în această sesiune de examene nu se ocupă nici măcar locurile scoase la concurs. La negocierile cu reprezentanţii ministerului s-au discutat şi amendamentele care vor fi aduse legii pensiilor militare și care sunt susţinute de sindicate.

Percheziţii la Braşov, Bucureşti şi alte cinci judeţe într-un dosar de trafic de migranţi. Rețeaua a fost anihilată

O importantă rețea de traficanți de migranți a fost anihilată de polițiștii de frontieră români. Grupul a fost înființat în 2022 și a reușit să transfere peste graniță un număr mare de migranți, pe o rută ce începea în Bulgaria și se termina în Germania. La un singur transport, liderii grupării câștigau în jur de 150.000 de euro.