7 septembrie, Ziua internaţională a aerului curat pentru un cer albastru. 99% din populaţie este expusă aerului poluat, provocând 7 milioane de decese premature anual

De la smogul care planează supra orașelor până la fumatul din interiorul casei, poluarea aerului reprezintă o amenințare majoră pentru sănătatea pe tot globul. Aproape toată populația lumii (99%) este expusă la poluare, deci expusă la un risc crescut de boli, inclusiv boli de inimă, accidente vasculare cerebrale, boli pulmonare, cancer și pneumonie.

Propunere: Închisoare pentru incendierea ilegală a deșeurilor. România, în fața Curții de Justiție a UE pentru că nu a respectat normele privind combaterea poluării industriale

Incendierea ilegală a deşeurilor trebuie considerată infracţiune şi pedepsită cu închisoarea. Este propunerea unui senator USR. Acesta crede că autorităţile au nevoie de un instrument în plus ca să lupte mai eficient împotriva celor care atentează la sănătatea noastră. Reprezentanţii Ministerului Mediului spun însă că iniţiativa se suprapune cu legislaţia existentă.

Sondaj | "Atitudinea față de companii străine, raportarea la Ungaria, atitudinea față de minorități, Spațiul Schengen". 50% dintre români: aderarea României la Schengen, blocată din motive economice

Jumătate dintre români sunt de părere că România nu a fost încă admisă în spațiul Schengen deoarece unele state europene blochează aderarea României din motive economice. Este una dintre cele mai importante concluzii ale sondajul de opinie intitulat ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false”. Sondajul a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.