pompieri crevedia
Răniţii în explozia de la Crevedia primesc îngrijiri la mii de kilometri de casă, iar cei mai norocoşi dintre ei au primit şi sprijin din partea românilor din diaspora. Radu este primul care a fost externat dintr-un spital din străinătate. A ajuns noaptea trecută acasă şi a fost întâmpinat de premierul Marcel Ciolacu, ministrul de Interne şi de şeful DSU. A fost tratat la Graz, în Austria. Acolo este internat în continuare un alt pompier. Cei doi au primit vizita unor români din localitate, care acum s-au mobilizat pentru a-l sprijini pe cel care are în continuare nevoie de ajutor.

Bilanțul tragediei de la Crevedia: cinci persoane au murit, 11 sunt încă internate în stare medie sau ușoară în spitalele din Capitală. Numărul persoanelor care au fost externate a crescut la 30
La mai bine de o săptămână de la tragedia din Crevedia, încă o persoană și-a pierdut viața, cu arsuri pe 90% din suprafața corpului. În spitalele din Capitală mai sunt internate 11 persoane, iar marți au mai fost externate cinci persoane. Cei 12 răniți transferați în străinătate încă se află sub supravegherea medicilor.

Starea răniților din exploziile de la Crevedia. Încă o persoană și-a pierdut viața, iar 15 sunt în continuare tratate în spitalele din București. 27 de pacienți au fost externați
Crește bilanțul deceselor în cazul Crevedia. O altă persoană care avea arsuri pe 95% din suprafața corpului a murit la Spitalul Floreasca, din București. 27 de persoane au fost externate, iar 15 încă sunt tratate în spitalele din Capitală, unul fiind în stare critică.
Anchetele avansează greu în cazul exploziilor de la Crevedia. Nicio persoană nu a fost pusă sub acuzare
Lunea trecută ministrul de Interne promitea un răspuns rapid legat de modul în care a fost gestionat incendiul de la Crevedia. Este poate pentru prima dată când numărul cel mai mare de victime provine din rândurile salvatorilor. Putea fi anticipată o a doua explozie, de ce s-a întâmplat acest lucru, unde s-a greșit pe linia de comandă, sunt întrebări la care se așteaptă răspuns. Numai că a trecut termenul anunțat de Cătălin Predoiu pentru a lamuri pe toată lumea și în primul rând familiile celor morți și pe zecile de răniți, chiar dintre angajații ministerului, despre ce nu s-a făcut bine în cursul intervenției de la incendiul din Dâmbovița.
25 de persoane au fost externate, la o săptămână de la tragedia din Crevedia. 18 persoane sunt tratate în spitalele din Capitală, iar 12 sunt internate în străinătate
La o săptămână de la tragedia din Crevedia, în spitale se duce o luptă continuă pentru a-i salva pe pacienți. 18 persoane sunt încă internate în unitățile medicale din București, iar încă o persoană a fost, duminică, externată. 12 persoane sunt tratate în străinătate.
Merge și fără autorizație. Un lung șir de nereguli în urma controalelor la stațiile și depozitele GPL din țară. La Caracal, cea mai mare amendă posibilă, dată unui depozit deținut de fiul primarului
Lipsa autorizațiilor este prima pe lista neregulilor. Printre spațiile verificate și amendate au fost și cele ale fiului primarului din Caracal, la unele fiind constatate și scurgeri de gaz. Experţii în petrol şi gaze atrag atenția că nu era neapărat nevoie de o ţigară sau de o sursă de foc pentru a declanșa o explozie atunci când se transfera GPL dintr-o cisternă în alta.
Starea răniților din exploziile de la Crevedia. 19 persoane, încă internate în spitalele din București. Cei doi pompieri de la Bruxelles au fost vizitați de premierul Marcel Ciolacu. CNAS, demersuri pentru terapiile necesare pacienților cu arsuri
Rănile victimelor care au ajuns la spital în urma exploziilor de la Crevedia nu vor trece ușor. În spitale se duce o luptă continuă pentru a-i salva pe pacienți. 19 persoane mai sunt acum internate în România și 12 în străinătate. Răniții transferați la Bruxelles au fost vizitați vineri dimineață de premierul Marcel Ciolacu.
Anchetele continuă la Crevedia. Jandarmii au cercetat toată zona distrusă de explozii și au cules probe
Pompierii și salvatorii s-au retras azi din Crevedia. Nu mai există nici un pericol de explozie în zonă. În aceste condiţii, jandarmii au putut cerceta întreaga zonă distrusă şi au cules probe care ar putea ajuta anchetatorii. S-au ridicat inclusiv cisternele distruse. Anchetatorii verifică şi dacă patronii staţiei GPL nu vindeau cumva şi gaz de calitate inferioară. Se face şi o evaluare a pagubelor din gospodăriile afectate pentru ajutoare. Rămân în continuare multe întrebări despre intervenţia pompierilor şi numărul răniţilor. Şeful DSU a venit cu noi explicaţii.
Trei morți în urma exploziilor din Crevedia. 20 de persoane au fost externate, iar doi pacienți sunt încă în stare critică în spitalele din Capitală. Din cei 12 răniți din străinătate, cinci sunt intubați, dar stabili
O a treia persoană rănită grav în urma exploziilor de la Crevedia a decedat astăzi. Victima suferise arsuri pe mai mult de 90% din suprafața corpului şi era internată la Spitalul Floreasca. Acolo a mai rămas încă un pacient în stare gravă. Din cei 12 pacienți transferați în străinătate, cinci sunt intubați, în stare gravă, dar stabili, spun medicii. Unul dintre ei, un pompier, ar putea fi adus înapoi în țară.