Incendiile din Grecia, active și după zece zile. Pompierii au oprit extinderea flacărilor către Alexandroupolis. Comisia Europeană va trimite avioane pentru stingerea flăcărilor

Incendiile de vegetație din nordul Greciei continuă să facă ravagii și după apoape două săptămâni, iar munca pompierilor este foarte dificilă. Vântul schimbă direcția flăcărilor de la o oră la alta, iar focul amenință satele de la granița Greciei cu Turcia. În sprijinul grecilor a sărit și Comisia Europeană, care a anunțat că trimite avioane speciale pentru stingerea incendiilor.

EXCLUSIVITATE Primarul orașului Alexandroupolis, Grecia: 56 de pompieri cu 15 vehicule din România se luptă cu incendiile împreună cu noi. Le mulţumim foarte mult! Suntem foarte recunoscători că am primit ajutor

Grecia continuă să ardă și, potrivit oficialilor din Inspectoratul pentru Protecție Civilă, în ultima săptămână au izbucnit peste 350 de incendii. Flăcările au ajuns acum foarte aproape de capitala Atena. În nord-est, în provincia Evros, acționează și pompierii români. Potrivit unui comunicat IGSU, salvatorii noștri se luptă cu flăcările care mistuie o uriașă rezervație naturală. În exclusivitate pentru Știrile TVR, primarul orașului Alexandroupolis a mulțumit României pentru ajutorul acordat în stingerea incendiilor.

Pompierii români din Grecia intervin la un incendiu produs de-a lungul unei secțiuni a autostrăzii către Alexandroupolis

Misiunile pompierilor români în Grecia continuă. Miercuri, în jurul prânzului, la solicitarea autorităților elene, pompierii români interveneau de-a lungul unei secțiuni a autostrăzii către Alexandroupolis, la un incendiu care afecta vegetația uscată și lăstărișul din zona respectivă, informează IGSU, într-u comunicat. În acțiunile derulate au intervenit 52 de pompieri, cu 10 autospeciale de stingere.

EXCLUSIV Oferte turistice speciale în zonele care au fost afectate de incendii în Grecia. Prețuri mai mici comparativ cu anul trecut. Autoritățile vor să îi convingă pe turiștii străini că insula Rodos a redevenit sigură

Grecia, una dintre destinațiile de vacanță preferate de români, încearcă să atragă turiști cu oferte speciale în zonele afectate de incendii. Prețurile pot fi acum mai mici chiar și comparativ cu anul trecut, spun reprezentanții organizațiilor de turism. Urmăriți un reportaj în exclusivitate, din Grecia, de Cătălin Deacu și Alexandru Ungureanu.

Premierul Greciei mulţumeşte pompierilor români

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a mulţumit pe o reţea de socializare pompierilor români care au plecat în Grecia pentru a da o mână de ajutor la stingerea incendiilor care fac ravagii în ţară de aproape o lună.