Portugalia
Expoziție somptuoasă a artistului timișorean Gheorghe Fikl la 100 de ani de relații culturale și diplomatice între România și Portugalia. Lucrările sunt găzduite de Palatul Regal din Lisabona, unul dintre cele mai renumite muzee din Europa.
Papa Francisc i-a canonizat pe doi dintre copiii care au văzut-o pe Fecioara Maria la Fatima
Suveranul Pontif i-a canonizat pe doi dintre cei trei copii cărora, acum o sută de ani, la Fatima, în Portugalia, li s-a arătat Fecioara Maria. Este prima vizită a Papei Francisc la Fatima - un loc oricum încărcat de semnificaţii şi aflat pe celebrul Camino de Santiago - drumul iniţiatic parcurs de mii de pelerini, pe urmele Sfântului Iacob.
Papa Francisc, prima vizită la Fatima - unul dintre cele mai importante locuri ale creştinătăţii
Papa Francisc ajunge, vineri, la unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale creştinătăţii - Fatima, în Portugalia. Acum 100 de ani, credincioşii spun că Fecioara Maria li s-a înfăţişat unor copii păstori şi a făcut profeţii. Unii spun că nici până astăzi, Vaticanul nu le-a dezvăluit pe deplin.
Un craniu de 400.000 de ani ar putea elucida misterul originii omului de Neanderthal
Descoperirea în Portugalia a unui craniu de hominid fosilizat datând de acum 400.000 de ani ar putea elucida evoluția strămoșilor oamenilor în Europa și în special originea omului de Neanderthal, sau Homo neanderthalensis, un văr al omului dispărut în urmă cu circa 30.000 de ani, relatează AFP.
Premieră medicală în Portugalia. A fost realizat primul implant de inimă artificială la un pacient de 64 de ani
Tehnologia de ultimă generaţie înregistrează succese în tot mai multe domenii de activitate. Medicina, însă, rămâne o prioritate. În Portugalia, o echipă de medici a reuşit primul implant de inimă artificială în această ţară.
Roboţii, sprijin şi companie pentru bătrâni. Proiect european derulat de o universitate portugheză
Îmbunătăţirea calităţii vieţii preocupă tot mai mulţi experţi din domeniul roboticii. Un grup de cercetatori portughezi a reuşit să creeze un prototip care vine în ajutorul persoanelor în vârstă, care sunt singure.

