Arhiepiscopia Iaşilor dă liber la nunţi în post, pe motiv că a fost pandemie

Nunţi în post cu dispensă de la mitropolie. Se întâmplă în judeţele Iaşi, Botoşani şi parţial în Neamţ, unde Arhiepiscopia Iaşilor va permite oficierea cununiilor religioase şi în perioadele de post. Decizia este valabilă doar în acest an şi a fost luată pentru a veni în sprijinul tinerilor care, din cauza pandemiei, nu s-au putut căsători religios. Singura condiție este obţinerea unei dispense de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

”Produse de post” cu ou sau substanțe din lapte. Consumatorii sunt sfătuiți să verifice ingredientele, calitatea și valabilitatea produselor

Directorul ANPC, Paul Anghel, sfătuiește consumatorii să citească atent mai ales eticheta produselor de post și să nu cumpere produse ale căror etichete nu informează complet şi corect privind conţinutul, ingredientele sau calitatea produsului. Pentru produsele tăiate, fracţionate sau porţionate de vânzător, cumpărătorii trebuie să solicite să vadă eticheta produsului, recomandă Paul Anghel.

A început Postul Crăciunului. Credincioşii se pregătesc să întâmpine Nașterea Domnului

A început Postul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioşii se pregătesc să întâmpine Nașterea Domnului mai buni și mai curați. Cea mai aspră zi, când se ține post negru, este în Ajunul Nașterii Domnului. În rest, au parte de multe zile cu dezlegare la pește, ulei și vin. Nutriţioniştii atrag însă atenţia asupra riscurilor pentru persoanele vulnerabile și ne sfătuiesc să alegem cu grijă produse proaspete și din surse sigure.

Pentru credincioșii ortodocși începe Postul Mare al Paștelui

Ziua de Lăsatul Secului marchează pentru creștinii ortodocși începutul Postului Mare, cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de peste an. Ieșenii au fost în număr mare la biserică, pentru a lua parte la sfânta liturghie. Vremea frumoasă le-a permis să asculte slujba în aer liber, pentru a păstra și măsurile de distanțare fizică.

Postul Adormirii Maicii Domnului începe vineri

Postul Adormirii Maicii Domnului va începe anul acesta vineri, 31 iulie. De regulă, postul începe la 1 august, însă conform regulilor bisericeşti, dacă data de 31 iulie cade miercurea sau vinerea (cum se întâmplă anul acesta) se lasă sec cu o zi înainte, anunță agenția Basilica a Patriarhiei Române.

Începe Postul Paştelui. Medicii ne recomandă să consumăm cât mai multe verdețuri. În pieţe, preţurile sunt pentru toate buzunarele

Luni începe Postul Paştelui, care îi pregăteşte pe creştin ortodocşi pentru marea sărbătoare a Învierii. E sezonul verdeţurilor, aşa că cei care vor să facă o schimbare legată atât de suflet, cât şi de sănătatea trupului, au la dispoziţie nenumarate variante de alimente. În pieţe, preţurile sunt pentru toată lumea.

Reguli în timpul Postului. Preotul Visarion Alexa: Dacă se întâmplă ceva între doi soți, din punct de vedere trupesc, nu te fulgeră Dumnezeu

Este interzis sau nu ca soții să întrețină relații intime în post? Un subiect tabu în lumea ortodoxă, care a reușit să stârnească reacții pro și contra. În timp ce unii preoți îl văd din start ca pe un lucru interzis și rău, reprezentanții Patriarhiei sunt de această dată ceva mai îngăduitori și, nu în ultimul rând, mai iertători. Asta, pentru a nu strica "armonia trupească" dintre soți.